Consilierii locali se întâlnesc în câteva minute în Sala de şedinţe a Primăriei Municipiului Reşiţa pentru şedinţa ordinară din această lună.
Pe ordinea de zi a şedinţei care începe la ora 14.00 se regăsesc mai multe proiecte de hotărâre, pe care consilierii le vor dezbate pentru aprobare. Câteva dintre cele mai importante ar fi stabilirea regulamentului privind organizarea şi utilizarea locurilor de joacă pentru copii şi aprobarea regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea planurilor de urbanism.
Un punct interesant asupra căruia se vor opri discuţiile de astăzi va fi înregistrarea Serviciului Public „Direcţia Impozite şi Taxe” în sistemul naţional online. Astfel, reşiţenii vor fi scutiţi de cozile la casierie şi vor putea să-şi plătească impozitele pe internet, direct de acasă.
Proiectul „Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Caraş-Severin” va aduce în atenţia consilierilor amenajarea unor rezervor nou la Driglovăţ şi Poiana Golului-Doman, precum şi a unei staţii de clorare izvoare la Socol. Printre altele, aleşii locali vor mai vota modificarea statutului de funcţii a Bibliotecii Judeţene Paul Iorgovici.