Cea de-a 25-a ediție a Campionatului Național de Karate Tradițional – Fudokan pentru copii, cadeți, juniori, tineret și seniori (Zona Ardeal) va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni la Reșița. Gazda întrecerii de sâmbătă și duminică va fi sala de sport a Liceului de Arte „Sabin Păuța” din municipiul de pe Bârzava.
Cei mai buni sportivi din Ardeal și Banat se vor afla pe tatami, miza fiind calificarea pentru finalele de la Galați, respectiv Iași, din aprilie și mai 2016. Sunt așteptați să participe aproximativ 170 de sportivi de la 14 cluburi din județele Caraș-Severin, Arad, Cluj, Bihor, Sălaj, Hunedoara și Harghita. Gazdele sunt reprezentate de sportivii de la clubul organizator Asahi Dojo Reșița, antrenați de Gabriel Dobromirescu.
Deschiderea festivă este programată în această dimineață, în jurul orei 9.30. Competiția este organizată de Asahi Dojo, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin și Federația Română de Karate Tradițional. Aseară, la sala de sport a Liceului de Arte „Sabin Păuța” Reșița a avut loc un antrenament la care au luat parte cei mai mulți dintre concurenții care aspiră la prezența în finalele naționale.