UPDATE. Două persoane, la spital, după un accident în Timiș

accident pasti

Un accident rutier a avut loc, luni, în Timiș. Au fost implicate două mașini și au rezulat două victime.

Pompierii de la ISU Timiș au intervenit de urgență, iar un echipaj SMURD a acordat ajutor medical răniților.

„În aceasta dimineața, în jurul orei 10:15, pompierii din cadrul Stației Făget au intervenit pentru asigurarea măsurilor PSI și de prim-ajutor în urma unui accident rutier produs în orașul Făget. În accident au fost implicate 2 autoturisme, cu 4 persoane. În urma evenimentului au rezultat 2 victime, dintre care, o femeie și un tânăr în vârstă de aproximativ 15 ani au fost transportați, în stare conștientă și cooperantă, de către ambulanța SMURD, la Spitalul Orășenesc Făget”, a transmis ISU Timiș.

Update, ora 11:45

Un bărbat, de 31 de ani, a condus un autoturism pe DN 68 A – strada Gheorghe Doja din orașul Făget, iar la un moment dat a efectuat virajul la stânga și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 71 de ani, care se afla angajat în depășirea acestuia.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/