UPDATE. Două persoane, captive într-o mașină în flăcări, în Timiș. FOTO

accident albina (2)

Două persoane au rămas captive într-o mașină după un accident pe un drum din Timiș. Autoturismul a luat foc înainte ca cele două victime să poate ieși afară.

Accidentul a avut loc pe DJ592, la ieșirea din localitatea Albina. În urma impactului, 2 victime au rămas încarcerate într-un autoturism care a luat foc. Incendiul a fost localizat de ceilalți participanți la trafic, fiind ulterior lichidat de echipajele de pompieri.

„La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, 2 echipaje SMURD și un efectiv de 18 pompieri. Cele 2 victime au fost extrase și predate echipajelor medicale, o victimă în stare de inconștiență (sex feminin) și o victimă conștientă și cooperantă (sex masculin). Cealaltă persoană implicată în accident, sex masculin, a fost preluată de o ambulanță”, a transmis ISU Timiș.

accident albina (3)

Cele 3 victime vor fi transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Circulația este înregunată și s-au format coloane de mașini.

Update, ora 14:30

Potrivit IPJ Timiș, unul dintre conducătorii auto a decedat. Este vorba despre un bărbat de 68 de ani.

„Un bărbat, în vârstă de 58 de ani, a condus un autovehicul pe DJ592 dinspre localitatea Albina către localitatea Chevereșu Mare, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune frontală cu un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 68 de ani”, a transmis IPJ Timiș.

accident albina (1) accident albina (4)

accident albina (5)

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/