Sala de sport a Școlii Atanasiu din Timișoara intră în reabilitare totală

6

Sala de sport a Liceului Tehnologic Special „Gheorghe Atanasiu” din Timișoara va intra într-un amplu proces de reabilitare și consolidare. Sala de sport face parte din ansamblul de clădiri ce aparține liceului special, complexul fiind situat în zona de protecție a monumentelor istorice și de arhitectură a vechiului cartier Iosefin.

Consilierii județeni au aprobat, în ședința ordinară de joi, indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de investiție „Reabilitare și consolidare Sala de sport a Liceului Tehnologic Special Ghe. Atanasiu”, după ce școala a încheiat contractul de servicii pentru elaborarea DALI aferentă obiectivului de investiții.

Sala de sport face parte din ansamblul de clădiri ce aparține liceului, complexul fiind situat în zona de protecție a monumentelor istorice și de arhitectură Situl urban „Vechiul cartier Iosefin” din Timișoara. Regimul de înălțime al corpului sălii de sport este P+E (parțial).

În urma reabilitării, sala de sport va fi una multifuncțională, cu potențial de folosire în cadrul școlii sau închirierea acesteia în cazuri speciale. Deasupra celor două zone de acces în sala de sport vor fi amplasate două copertine cu o structură metalică și învelitoare din sticlă armată dispusă în fâșii, copertine realizate în stilul arhitectural specific clădirii. Vor fi refăcute integral instalațiile de încălzire, electrică și sanitară, iar tâmplăria va fi restaurată. De asemenea, ferestrele cu tâmplărie PVC vor fi înlocuite în totalitate cu ferestre din lemn cu sticlă izotermă, realizate după ferestrele martori ce există încă la fața locului.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Acest proiect prevede reabilitarea unei săli de sport, nu știu câți ați ajuns acolo, e o sală de sport veche, cu o arhitectură deosebită, o sală care merita să aibă acest proces de reabilitare. Acum s-au reactualizat parametri tehnici și economici pentru sala de sport. Prevedem o posibilitate de folosire multifuncțională a sălii, nu doar ca sală de sport, ceea ce contează foarte mult pentru acei copii. CJ, de-a lungul timpului, a mai intervenit pe acolo ca să mențină în viață sala. S-au pus ferestre cu tâmplărie de PVC, acum se revine la o normalitate și se înlocuiesc acele ferestre cu tâmplărie din lemn.”, a declarat consilierul județean USR Petre Mihăieș, inițiatorul proiectului.

Lucrările de reabilitare ale sălii de sport de la liceul special sunt estimate la un cost de 3 milioane lei cu tot cu TVA. De la demararea șantierului, reabilitarea ar trebui să fie gata în circa 2 ani.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/