Două persoane, arestate, în cadrul unei ample acțiuni pentru prevenirea traficului de persoane la care au participat și polițiști din Timiș

Polițiști din toată țara și din județul Timiș au participat la o amplă acțiune la nivel european pentru prevenirea și stoparea traficului de persoane, în urma căreia doi români au fost arestați.

De asemenea, polțiștii au identificat alte 2 persoane bănuite de comiterea infracțiunii de trafic de persoane și 6 potențiale victime (2 majore și 4 minore) și au deschis 2 investigații de trafic de minori.

„Pentru prevenirea și combaterea traficului de minori, Poliția Română a participat la o acțiune europeană, derulată pe parcursul unei săptămâni, în cooperare cu celalte instituții cu atribuții în domeniu. 2 persoane au fost arestate, iar 6 potențiale victime au fost identificate. În cadrul ciclului de politici 2022 – 2025 al Uniunii Europene, România este reprezentată în cadrul proiectului EMPACT dedicat combaterii traficului de persoane și și-a asumat, prin intervenția Coordonatorului Național EMPACT, rolul de co-driver al priorității Trafic de persoane, din această poziție țara noastră urmărind constant, din postura de coordonare, atingerea indicatorilor de performanță şi a obiectivelor stabilite la nivel european în această materie. În urma consultării între statele membre participante și a întocmirii în comun a Planului Operațional de Acțiune 2022, în perioada 6 – 13 iunie 2022, au fost organizate Zilele Comune de Acțiune la nivel European – Joint Action Days Child Trafficking, dedicate prevenirii și combaterii traficului de minori. La nivel național, au participat polițiștii specializați în combaterea traficului de persoane din cadrul IGPR – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate și structurile teritoriale, alături de reprezentanți ai altor structuri de poliție, precum și ai A.N.I.T.P., I.G.P.F., D.G.A.S.P.C., Jandarmeriei Române și Poliției Locale”, a transmis Poliția Română.

Echipele multidisciplinare au acționat în scop preventiv în județe de pe întreg teritoriul țării, prin activități de creștere a gradului de conștientizare, dar și în scopul identificării de potențiale victime ale traficului de persoane și traficului de minori ce călătoresc către principalele state de destinație. Această mobilizare a implicat și activități operative de verificare a  zonelor de prostituție și cerșetorie în 8 județe, intensificarea activităților investigative, verificarea în surse deschise (site-uri internet) și derularea unei acțiuni operative într-un dosar de trafic de minori.

gif card de energie dacus 1000x100

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/