Două orașe din județul Timiș, propuse spre carantinare. Se așteaptă răspuns de la București

Alte două localități din județul Timiș ar putea intra în carantină. Este vorba despre orașele Ciacova și Sânnicolau Mare, zone în care numărul persoanelor depistate pozitiv la infecția cu SARS-CoV-2 a crescut în ultima perioadă.

În cadrul unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au fost emise două hotărâri prin care se solicită carantinarea celor două orașe. Deciziile au fost luate după ce Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Combatere al Bolilor a trimis avizele, elaborate în baza analizelor realizate de DSP Timiș.

„Aceste hotărâri se vor transmite Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției pentru emiterea Ordinelor Comandantului Acțiunii privind instituirea măsurii de carantină zonală. Carantina s-a cerut pentru: orașul Sânnicolau Mare și orașul Ciacova. Carantina se va institui începând cu data și ora prevăzute în Ordinele Comandantului Acțiunii”, au transmis reprezentanții Prefecturii Timiș.

Incidența cazurilor, cumulată în 14 zile și raportată la 1.000 de locuitori, este de 8.56 în Sânnicolau Mare și de 9.99 în Ciacova.

Sursa foto: www.sannicolaumare.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/