Două cluburi primesc finanțare de la CJ Timiș, prin Agenda sportivă

volleyball 520093 1280

Două programe ale structurilor sportive de drept public primesc finanțare de la Consiliul Județean Timiș. Selecția în cadrul Agendei sportive, în etapa de finanțare dedicată structurilor de drept public, a fost finalizată.

În total, șapte structuri au depus solicitări, programele a două dintre acestea fiind declarate eligibile, conform regulamentului de finanțare. Mai exact, CSU Universitatea de Vest din Timișoara și CSS Bega Timișoara sunt propuse spre finanțare cu 300.000, respectiv 200.000 lei. Aprobarea finală va fi dată prin votul consilierilor județeni. Suma totală prevăzută pentru această etapă a fost de 2,2 milioane lei.

Rezultatul selecției și criteriile de atribuire pot fi consultate aici. Contestații pot fi depuse în perioada 29 septembrie – 3 octombrie 2022.

Etapa dedicată structurilor de drept privat din cadrul Agendei sportive s-a desfășurat în prima parte a anului, 14 proiecte beneficiind, la acel moment, de 1 milion de lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/