Încă două blocuri din Timișoara, în care locuiesc peste 130 de familii, vor fi reabilitate termic cu bani europeni.
Încă 132 de familii din Timișoara vor plăti facturi mai mici la întreținere, iar asta în viitorul apropiat. Primăria Timișoara anunță că a semnat contractele de execuție a lucrărilor privind reabilitarea termică a încă două blocuri.
Mai precis, va fi reabilitat un bloc de pe strada Brândușei, nr. 12, care include 88 de apartamente, cu termen de finalizare șapte luni și jumătate de la data ordinului de execuție. Investiția totală a lucrărilor de eficientizare energetică se ridică la 2,1 milioane de lei, fără TVA.
De asemenea, valoarea totală pentru reabilitările celui de-al doilea bloc, situat pe strada Deliblata, nr. 21, este de peste un milion de lei, fără TVA, și vizează creșterea confortului termic în 44 de apartamente. Termenul de finalizare este de șase luni și jumătate de la semnarea ordinului de execuție a lucrărilor.
„Primăria Timișoara a reușit să deblocheze lucrările de reabilitare termică la 68 de imobile, în urma procesului de revizuire a soluției tehnico-economice. Dintre acestea, 14 blocuri au fost reabilitate termic, 37 de blocuri sunt în execuție, iar celelalte sunt în diverse etape procedurale. La finalul programului, în mai bine de 3.000 de apartamente confortul termic va fi comparabil cu cel al unor blocuri nou construite”, a informat Primăria Timișoara.