Dotări noi pentru Neonatologia spitalului din Caransebeș

spital caransebes

După ce în primăvara acestui an Compartimentul de Neonatologie a Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș a fost renovat cu fonduri de la bugetul local, la mijloc de iunie sosesc și primele echipamente furnizate unității medicale prin proiectul „Servicii medicale optime pentru nou-născuți”, finanțat de Fundația Vodafone România.

Zilele trecute, la spitalul din municipiul de pe Timiș și Sebeș au ajuns primele echipamente medicale destinate nou-născuților, grație unui proiect derulat de Fundația Comunitară Banatul Montan, în parteneriat cu Primăria Caransebeș și Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș. Este vorba despre un transiluminator venos și un autoclav pentru sterilizat biberoane, care alături de alte echipamente medicale noi, ce sunt așteptate să ajungă până la finalul lunii septembrie, vor îmbunătăți serviciile medicale oferite nou-născuților în cadrul unității medicale din Caransebeș. Totodată, potrivit partenerilor acestui proiect, a fost încheiată și achiziția a 10 paturi pentru nou-născuți, care sunt așteptate să sosească în următoarele săptămâni.

Proiectul privind dotarea Compartimentului de Neonatologie de nivel Ib al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș cu echipamente medicale noi este finanțat de Fundația Vodafone România prin Programul național „Fondul Viață pentru Nou-Născuți”. Așadar, prin proiect se vor achiziționa în total 15 echipamente medicale, printre care și două incubatoare (unul închis și altul deschis), o masă de tratament, o masă radiantă, o lampă de fototerapie și un monitor de funcții vitale.

Valoarea totală a proiectului este de 721.243 de lei, dintre care 650.000 de lei vin din partea Fundației Vodafone România, 57.045 de lei este cofinanțarea asigurată de Primăria Caransebeș, iar 14.100 de lei reprezintă contribuția Fundației Comunitare Banatul Montan.

Scopul proiectului este combaterea mortalității infantile prin creșterea capacității Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș de a oferi îngrijirea necesară nou-născuților cu afecțiuni medicale, în acord cu obiectivul general de creștere a accesului la servicii de calitate destinate nou-născuților din Caransebeș și localitățile învecinate.”, transmit reprezentanții municipalității de pe Timiș și Sebeș.

echipamente medicale

autoclav poza noua


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/