În cadrul proiectului va fi achiziționat un pachet transfrontalier de echipamente de intervenție, va fi realizat un program comun de pregătire profesională pentru unitățile de intervenție și de protecție civilă, vor avea loc programe comune de exerciții și aplicații tactice, iar pentru conștientizarea în legătură cu situațiile de urgență, pentru elevi și profesori va fi organizată o tabără transfrontalieră.
„ISU Timiș va fi dotat cu o autospecială, o cisternă, o motopompă, o bucătărie mobilă, un buldo-excavator pentru riscul de cutremur și 14 coturi, iar la nivelul Jandarmeriei – pentru că ei au nevoie de mijloace de transport ca să participe la misiunile comune de intervenție – s-a mers pe două microbuze și două bărci pneumatice. Pe lângă echipări, să știți că sunt importante și celelalte activități: faptul că se fac aplicații tactice comune e un lucru grozav. (…) Putem să fim extraordinari de bine pregătiți la noi acasă, foarte bine dotați, dar să nu știm să acționăm împreună pentru că nu avem protocoale, pentru că nu avem proceduri și important – nu există un acord umbrelă care să ne permită să acționăm imediat ce apare o situație de urgență.”, a declarat Sergiu Bălașa, directorul ADIVEST.
Președintele CJ Timiș spune că proiectul este o premieră pentru județul Timiș.
„ISU Timiș și Inspectoratul de Jandarmi nu au mai colaborat în concret, până acum, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană și reprezintă o continuitate, din punctul nostru de vedere, în ce privește dotarea ISU cu tot ceea ce este necesar pentru desfășurarea activității. De data aceasta avem și Jandarmeria alături de noi care va beneficia de bani pentru a reuși să se doteze și ei cu anumite echipamente neapărat necesare în activitatea lor curentă.”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.
Contractul de finanțare europeană „Monitorizarea în comun a riscurilor producerii situațiilor de urgență în aria de cooperare transfrontalieră România – Serbia” va fi implementat în următoarele 20 de luni.