Dosarul Postlicealei „Carol Davila” din Caransebeș ia o pauză. Judecătorul a decis să aștepte motivarea deciziei Curții Constituționale a României cu privire la articolul 297 din noul Cod Penal, cu privire la abuzul în serviciu.
Astăzi, Tribunalul Caraș-Severin a programat un nou termen în dosarul în care mai mulți profesori de la Școala Postliceală ”Carol Davila” din Caransebeș au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și, unii, chiar și pentru fals. Doar doi dintre cei 11 inculpați sau suspecți din acest dosar nu sunt acuzați de încălcarea articolului 297 din noul Cod Penal, cel care reglementează abuzul în serviciu, majoritatea dintre ei având această acuzație raportată și la Legea 78/2000, care este Legea de funcționare a DNA și care reglementează faptele asimilate celor de corupție. Doar Corina Motănău și Alecu Miculescu sunt acuzați de nerespectarea prevederilor articolului 298 din noul Cod Penal, adică de neglijență în serviciu.
Tocmai de aceea, chiar din debutul ședinței de judecată, avocatul Cosmin Bolosin a cerut instanței să aibă în vedere solicitarea sa de a se amâna orice activitate în acest dosar până ce Curtea Constituțională va motiva decizia sa pe sesizarea privind neconstituționalitatea articolului 297 din noul Cod Penal, care reglementează abuzul în serviciu. „Domnule judecător, noi nu suntem doar niște figuranți aici, să fim prezenți în sală, ci trebuie să avem toate condițiile pentru a formula o apărare calificată clienților noștri. Or, eu consider că nu pot formula niciun fel de apărare calificată până nu cunosc motivele deciziei Curții Constituționale”, a spus Bolosin instanței, la concluzia acestuia achiesând și ceilalți avocați prezenți în sală.
Judecătorul Robert Bîrsescu a declarat: „Este și opinia mea! Nu mai putem efectua acte procedurale în dosar până nu vedem motivele avute de Curtea Constituțională în luarea deciziei comunicate prin acel comunicat de presă, așa că întrerupem judecarea aici și amânăm orice discuție pentru data de 20 septembrie”.
Dacă mulţi dintre cei trimiși în judecată pot scăpa chiar, în condițiile în care motivarea CCR le-ar fi favorabilă, singurul care ar mai rămâne cu două acuzații grave este chiar juristul Ion Pălean, care, pe lângă abuzul în serviciu, mai este acuzat de conflict de interese, precum și de divulgarea de date nedestinate publicității. La fel, acuzațiile de fals, fals intelectual și uz de fals ar rămâne în continuare în picioare pentru o mare parte din cei trimiși în judecată.