Dosar penal pentru un bărbat care a falsificat un buletin de analize pentru COVID-19

Un bărbat este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, după ce i-a prezentat angajatorului său din străinătate un buletin fals de analiză privind COVID-19.

Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara luni, 26 octombrie. Potrivit instanței, cetățeanul român a folosit în fața angajatorului său din Austria un buletin de analiză pentru COVID-19, presupus a fi emis de Bioclinica, dar oamenii legii au descoperit că este fals. În fapt, persoana nu figura în baza de date a laboratorului care apărea pe document. Numărul de înregistrare al buletinului a fost însă găsit, dar aparținea unui pacient care a solicitat un alt tip de analize, nicidecum pentru COVID-19.

„În urma solicitării de informații suplimentare s-a constatat că cetățeanul român nu figura în baza de date a SC Bioclinica SA, iar numărul buletinului de analiză corespundea unui alt buletin de analiză, emis de societate unui alt client și pentru un alt tip de analiză decât Covid 19”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

gif card de energie dacus 1000x100

Procurorii precizează și că activităţile efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au ca scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale precum și a principiului prezumției de nevinovăție.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/