Președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a plecat din lumea aceasta, în urmă cu puțin timp grăbit, deși credeam în revenire. Amăgitoare și groaznică e speranța, uneori!
Cu sufletul trist mă gândesc în urmă, la ceea ce a fost cândva…
Ne-am întâlnit în urmă cu mai bine de 25 de ani atunci când a pus pe picioare o instituție.
Am găsit în publicația locală Timpul din Reșița un anunț și a doua zi am fost gata pregătită să-mi schimb viața, aruncându-mă cu totul în necunoscut. Se forma echipa… La vremea aceea, în anul 1995, am făcut pionierat pentru că se știe, puțini oameni de radio lucrau în presa regională. Spre bucuria noastră, noi aveam însă un model. Pentru că cine nu l-a auzit transmițând din zona de vest a țării pe Doru Dinu Glăvan? Sau de la competiții de gimnastică, de la concursuri de natație, fie de la atletism ori de la Olimpiade? Notorietatea lui s-a transmis apoi asupra întregii echipe.
Nu mi-am imaginat că proiectul Radio Reșița avea să devină în timp și dragostea mea. Pentru că asta s-a intâmplat: m-am îndrăgostit iremediabil de oameni, de poveștile lor, de întâmplările de fiecare zi. Am iubit goana după informație, emoția generală, tăvălugul care odată pornit, nu m-a mai lăsat să-mi trăiesc altfel viața decât cu viteză.
Cu gândul la anii frumoși munciți impreună, la numeroasele reușite și recunoașteri primite în numele Radioului, d-lui Doru Dinu Glăvan îi spun odihnă veșnica și îi mulțumesc pentru că timp de 18 ani eu nu m-am dus la muncă, ci mi-am urmat hobby-ul de fiecare zi!