Dorel de la Hidroconstrucţia lasă fără apă un întreg cartier din Reşiţa. Iar Aquacaraş s-a spălat pe mâini!

Cuib de vise 1000x100

În zadar s-a sunat ore în şir la Aquacaraş, începând de ieri, de la ora 13. Nici după 24 de ore într-unul din cartierele reşiţene nu era apă la robinete.

Mai mulţi cetăţeni din Doman au apelat azi la Express de Banat, cu speranţa că poate aşa cei de la Aquacaraş le rezolvă problema.

„Locuiesc în Doman și de ieri nu avem apă, din jurul orei 13. Cei de la Aquacaras nu au nicio vină, așa zic ei, i-am contactat, spunând că e vina firmei Hidroconstrucția, dar ei nu pot fi contactați. Nu ştiu dacă e o știre importantă pentru d-voastră, dar pentru noi, locuitorii cartierului Doman, e foarte neplăcută situația. Să nu ai APĂ mi se pare extrem de grav. Și cel mai grav este că nimeni nu ia nicio măsură! Poate reușiți d-voastră să faceți lumină! Mulțumim!“, ne-a transmis azi Carmen Maria Trif, în numele mai multor localnici din Doman.

STPT job 1000x200

După încercări repetate de a lua azi legătura cu cineva în cunoştinţă de cauză de la Aquacaraş, am fost îndrumaţi spre Dispeceratul central al firmei de apă-canal. Acolo, linia telefonică, ocupată. Zeci de minute! Într-un târziu ni s-a răspuns. Se făcuse ora 17, iar dispecera ne-a asigurat că problema s-a rezolvat: „A fost problema constructorului, l-am sesizat şi s-a remediat problema acolo cu apa“. Constructorul, adică Hidroconstrucţia, ar fi spart accidental o conductă, fiind astfel nevoit să oprească apa în cartier, pentru a putea remedia situaţia. „De vreo trei ore este din nou apă în Doman“, ni s-a mai transmis de la Aquacaraş.

De partea cealaltă, dna Trif ne-a confirmat că a revenit apa, dar de jumătate de oră, nu de trei ceasuri. Cert e că oamenii au stat fără apă mai bine de 24 de ore, timp în care cei de la Aquacaraş le răspundeau că nu e problema lor. Problema lor, înţelegem de-aici, e doar să încaseze bani lună de lună de la oameni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/