Un gest simplu îți poate aduce o invitație la CODRU Festival. Donează sânge, slavează vieți și te distrezi la Pădurea Bistra.
Mergi să donezi sânge la Centrul de Tranfuzie Sanguină din Timișoara, str Martir Marius Ciopeg nr 1, până în 5 august, apoi mergi cu adeverința de donator, până la 20 august, la CODRU Urban Garden (Cazarma U, Piața Mărăști nr.1, de miercuri – duminică 12:00 – 23:00) să îți ridici accesul de o zi la festival.
„Ne dorim să venim în ajutorul cadrelor medicale și să le oferim donatorilor o bucurie. Din păcate România are cei mai puțini donatori din Europa, motiv pentru care orice campanie de donare de sânge este binevenită pentru a salva cât mai multe vieți, iar noi vrem să dăm o mână de ajutor”, a spus Victor Balaniuc, general manager CODRU Festival.
Nevoia de sânge este permanentă, zilnic, în toate spitalele din România. Iar beneficiile sunt multiple pentru sănătatea donatorilor.
„Este nevoie de 120 de donatori pe zi ca nevoie de sânge să fie acoperită, însă din păcate numărul este mai mic. Vara, mai ales, sunt multiple cazuri grave care vin la unitățile de primiti urgențe ale aspotalelor, iar noi trebuie să fim pregătiți pentru că boala nu își ia concediu”, a adăugat Rodica Lighezan, director al Centrului Regional de Tranzfuzie Sanguină Timișoara.
Ediția CODRU Festival 2023 aduce artiști renumiți internațional din toate genurile muzicale. Parov Stelar, Tarja Turunen, Alborosie & Shengen Clan, Asian Dub Foundation, Alternosfera, Surorile Osoianu și Lupii lui Calancea, Paraziții, Șatra Benz, Coma, Implant pentru Refuz & Quartet, Dirty Shirt, Luna Amară, Amuly, Culture Shock și Alex Super Beats sunt primii artiști care vor cânta pe cele cinci scene din Pădurea Bistra.