Domnule Sorin Grindeanu, mor copii! Traian Băsescu intervine în cazul copiilor care au murit în Caraș-Severin din cauza rujeolei!

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, le-a atras atenţia, sâmbătă, premierului Sorin Grindeanu şi procurorului general Augustin Lazăr, că dreptul la ocrotirea sănătăţii este unul fundamental, afirmând că omisiunea de a asigura vaccinuri şi medicamente pentru bolnavii de cancer este un abuz în serviciu!

„Domnule Sorin Grindeanu, Domnule Augustin Lazăr, mor copii, mor înainte de vreme oameni bolnavi de cancer. Oare s-a dezincriminat abuzul în serviciu? «Dreptul la ocrotirea sănătăţii» este un drept fundamental, iar omisiunea de a asigura vaccinurile pentru copii şi medicamentele pentru cei bolnavi de cancer este un abuz în serviciu. Statul Român şi-a asumat prin Constituţie această responsabilitate”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, citat de MEDIAFAX.

Traian Băsescu a precizat că, potrivit Comisiei de la Veneţia, prevederile penale naționale cu privire la abuzul în serviciu, „trebuie interpretate în sens îngust și aplicate cu un prag înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi spre exemplu: infracțiuni grave împotriva proceselor democratice naționale, încălcarea drepturilor fundamentale”.




Preşedintele PMP a afirmat că dreptul la ocrotirea sănătăţii este prevăzut şi în Constituţia României, la articolul 34, dar şi de CEDO, la articolul 7.

„Alin 2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate”, adaugă Traian Băsescu.

Liderul PMP susţine că în ciuda prevederilor legale „nimeni nu este acuzat de abuz în serviciu pentru lipsa vaccinurilor pentru copii şi nici pentru lipsa din farmacii a citostaticelor”.

„Totuşi, domnule Grindeanu, mor copii, mor oameni. Avem în schimb parte de declaraţii idioate ale lui Liviu Dragnea şi ale ministrului Sănătăţii. Sau poate abuzul în serviciu ca sancţiune penală este bun pentru vânătoarea selectivă şi nu prezintă niciun fel de interes a fi aplicat acolo unde chiar este cazul”, a conchis Băsescu.

Județul Caraș-Severin este cel mai afectat din cauza absenței vaccinului ROR. Peste 960 de persoane s-au îmbolnăvit de rujeolă, județul fiind lider și la cazurile de deces.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/