„Domnule Dunca, vă folosiți de Consiliul Județean pentru tâmpeniile pe care le aveți în cap!”

crina ioan

Încă o confirmare că la Spitalul Județean de Urgență Reșița e ca la spitalul de nebuni a venit astăzi, în ședința Consiliului Județean Caraș-Severin.

Președintele Romeo Dunca a solicitat introducerea în regim de urgență pe ordinea de zi a demisiilor prezentate de consilierii județeni PNL Mircea Teodorescu și Ovidiu Chimigeriu din Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Reșița. Consiliu care, la începutul săptămânii, înainta președintelui Dunca propunerea de revocare din funcție a managerului Alina Stancovici. Șeful CJ n-a dispus deocamdată concedierea Alinei Stancovici și asta pentru că a fost avertizat că hotărârea CA ar fi lovită de nulitate. Mai mult decât atât, i s-au pus pe masă articolele de lege care i-ar plasa în situația incompatibilității pe cei doi aleși județeni. Întâmplător sau nu, ambii și-au scris demisiile.

Social-democratul Ioan Crina, consilierul județean care visează Codul Administrativ, a scos la suprafață maladia care a cuprins administrația spitalului, maladie de care se face vinovat în principal președintele Dunca. „Unde e urgența? Nu există nicio urgență! De ce? Că aveți dumneavoastră nevoie? Acum trei zile a fost ședința CA. Aveți un interes? E grav! E foarte ușor de demonstrat interesul! V-ați dat seama că hotărârea CA e nulă. Folosiți Consiliul Județean pentru ce tâmpenii aveți dumneavoastră în cap! Sunteți total în afară, folosiți instituția pentru a face ce vă trece prin cap!”, a punctat Crina.

Mic de tot în scaunul de președinte, Dunca a căutat din priviri sprijinul vreunui coleg liberal. Pe al secretarului general Darian Ciobanu nu-l putea primi. Era evident că Ioan Crina are dreptate, că nu e nicio urgență punerea în dezbatere a demisiilor lui Teodorescu și Chimigeriu. „Urgența e să întrerupem dezastrul de la spital! Spitalul nu a facturat 2,5 milioane la UPU, dar ne cere nouă bani pentru acoperiș. Conducerea spitalului e catastrofală!”, a căutat să explice Romeo Dunca. Nicio legătură între una și alta. „Vă demontez toate prostiile! Auditul e făcut pe lângă lege! Factura Aquacaraș nun poate fi plătită. Nu e achiziția făcută! E achiziție făcută? Puteți plăti ceva fără achiziție, o faceți după un telefon?!”, a tunat consilierul județean PSD.

Sare pe rană a pus și Mihai Bona, consilierul județean Pro România: „Nu ați știut până acum că sunt incompatibili cei doi? De ce au demisionat?!” Niciun răspuns, nicio motivație. Și asta pentru că legea ANI interzice să ocupi o funcție de conducere într-un partid politic și în același timp să faci parte din consiliul de administrație al unei instituții de stat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/