Domnule Dunca, chiar ne luați de proști pe toți?!

dunca

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin își urmărește în continuare propriile interese, se face, cu un tupeu ieșit din comun, că plouă în fața ilegalităților dovedite de pe Muntele Mic și pozează în victimă, acuzând că, de fapt, Express de Banat minte!

„Express de Banat scoate pe bandă rulantă articole mincinoase menite a dezinforma!”, a scris Romeo Dunca pe pagina sa de Facebook, după care pune aceeași placă: actualul și fostul primar de la Turnu Ruieni sunt oameni fără scaun la cap. Și asta pentru că au făcut ceea ce-i obligă legea, conștiința și voturile oamenilor din comună. Să apere interesele comunității. Să nu accepte 1.000 de euro anual pentru ca Romeo Dunca să folosească un munte întreg, care lui îi bagă în buzunar zeci de mii de euro în fiecare zi a sezonului de schi. La fel ar fi făcut și Romeo Dunca dacă ar fi găsit la Consiliul Județean Caraș-Severin o afacere atât de păguboasă pentru instituție. A băgat în faliment firma care opera bacul de trecere a Dunării, a reziliat contractele pentru modernizarea spitalelor și atâtea altele despre care el a considerat că aduc mai multe pierderi decât câștiguri. Asta au făcut și cei de la Ruieni, domnule Dunca.

Revenind la dezvăluirile Express de Banat, despre care președintele CJ spune că sunt mincinoase, se impune a face unele precizări. Cunoscându-i caracterul și pentru că deontologia profesională ne obligă, am prezentat ca suport la tot ceea ce am scris despre afacerile familiei președintelui pe Muntele Mic documente oficiale. Sentințe judecătorești, acte din dosarele civile aflate pe rolul instanțelor, dar și din dosare penale, documente ce poartă semnăturile lui Romeo Dunca sau Cristi Dunca, înregistrări audio, capturi și fotografii care nu lasă loc de vreun dubiu. Cu toate acestea, Romeo Dunca pretinde că e un om onest, că Express de Banat a mințit „pe bandă rulantă” în ceea ce-l privește. Să recapitulăm:

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px
  1. Ai dat șpagă, domnule Dunca, pentru afacerile de pe Muntele Mic?! Da sau nu?!
  2. Ai construit ilegal o cabană într-o arie protejată de lege, în masivul Brusturu?! E o sentință definitivă a instanței care te și obligă, domnule președinte, să o demolezi?! E o minciună?!
  3. Faci turism exclusivist în cabana pe care ai construit-o fără autorizație și pe care refuzi să o demolezi, așa cum te obligă o sentință judecătorească definitivă?! Da ori ba?!
  4. Pleci, domnule Dunca, când toată lumea muncește în Consiliul Județean, joia, la orele prânzului, să transporți turiști la cabana ilegală de pe munte?! Minte fiica dumitale, Brigitte?! Că doar ea ne-a dezvăluit! Spune, domnule Dunca!
  5. A fost strămutat dosarul legat de Telescaunul Vâlsanu de către Înalta Curte de Casație și Justiție din cauza suspiciunilor că procesul ar putea fi aranjat?! Și asta e o minciună?!

În timp ce Romeo Dunca se face că plouă, noi vom continua să vi-l prezentăm așa cum este el, cu bune și cu rele. De ce atâta atenție pentru el?! Ocupă cea mai importantă funcție politică și administrativă în județ, are afaceri controversate, multe dintre ele cu statul, o mulțime de procese, e implicat în fapte penale, e înconjurat de persoane condamnate sau anchetate pentru fapte de corupție și, în plus, iese singur în evidență. E excentric și slobod la gură! Ca atare, rămâneți pe expressdebanat.ro!

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro Stiri Timisoara si Resita STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/