„Domnul Dragomir se va ridica la nivelul funcției de prefect!”

Președintele filialei PSD Caraș-Severin, deputatul Silviu Hurduzeu, este convins că noul prefect Ioan Dragomir va face față acestei funcții, bazându-se nu doar pe experiența profesională a acestuia, ci și pe calitățile sale umane.

„Nu este o perioadă foarte ușoară, în continuare pandemia face ca numărul de îmbolnăviri să fie destul de mare, însă sunt convins că domnul Dragomir va face față funcției de prefect. Dânsul beneficiază de o experiență mare în administrație, a fost șeful Administrației Financiare Caraș-Severin, directorul Direcției Regionale de Finanțe. Pe lângă această experiență care l-a recomandat pentru funcția de prefect, sigur că au fost și celelalte calități pe care le are. Este un om serios și echilibrat, care se va ridica la nivelul funcției de prefect, pentru că vorbim de una dintre cele mai importante instituții dintr-un județ, alături de Consiliul Județean.”, a declarat Silviu Hurduzeu.

De altfel, Hurduzeu și-a exprimat convingerea că între Ioan Dragomir și cei doi subprefecți PNL, Cristian Gâfu și Alin Cuzma Muntean, va exista o bună colaborare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/