„Asta este miza generației noastre. De aceea am nevoie de câți mai mulți colegi din USR parlamentari.”, a mai spus primarul Timișoarei, președintele USR Timiș.
Despre regionalizare s-a discutat foarte mult în ultimii 20 de ani în România. În ceea ce privește vestul țării, mai exact zona Banatului, regionalizarea ar fi un motor cu adevărat important spre dezvoltare. Aici județele sunt dispuse să lucreze împreună pentru dezvoltarea locală, regională, iar astfel această zonă poate deveni un lider economic și inovator în Europa de Est. Timișul are un PIB pe cap de locuitor peste media națională, iar conform Forbes, în clasamentul mondial al calității vieții, Timișoara este pe primul loc în România și pe 84 în lume.
Poliția locală are 300 de angajați, poliția națională – 1.500. În timp ce pe polițiștii locali îi vezi zilnic prin oraș, poliția națională apare de câteva ori pe ani când vin oficialități în oraș sau județ. Poliția locală, care este subordonată Primăriei Timișoara, este responsabilă de problemele de mediu. La ea se apelează când există rampe ilegale de gunoi sau când se întâmplă alte probleme de acest gen. Unde este garda de mediu? Unde este poliția națională în astfel de cazuri? Nu știm. Statuia lui Adi Bărar a avut nevoie de un aviz de la Ministerul Culturii pentru că Timișoara nu-și poate permite să aleagă ce vrea să pună în oraș sau mai bine zis nu-și poate omagia personalitățile marcante decât cu avize de la București.
Cineva care stă într-un scaun călduț din București și care nu a văzut Timișoara decât în poze să ia decizii pentru orașul în care trăim. Cam așa funcționează statul în momentul de față. Din nu știm ce motive.
Într-o discuție cu Dominic Fritz, ideea regionalizări este cu adevărat o dorință pe care edilul Timișoarei o vede mai mult decât necesară și pe care o trimite la București prin candidații la parlamentare. Timișoara și județul Timiș au evoluat, în ultimele decenii, pentru a deveni a doua cea mai puternică regiune economică din România. Această transformare se datorează în mare parte dezvoltării industriale și economice care a avut loc în această zonă.
„Cu o industrie puternică, suntem pregătiți să profităm de reindustrializarea Europei. Vestul României se află într-o poziție favorabilă pentru a profita de tendința companiilor europene de a-și reloca producția.”, a declarat Dominic Fritz.
În cadrul discuției despre viziunea USR privind regionalizarea, Fritz a subliniat importanța acestui proces pentru crearea de regiuni puternice, capabile să contribuie la dezvoltarea națională. „Acum este timpul să ne asumăm acest rol de lider și să contribuim la dezvoltarea întregii zone Timișoara-Arad. Cred cu tărie că regiunea are toate atuurile pentru a deveni cea mai puternică din Europa de Est, însă acest lucru depinde de implementarea unui model de administrație descentralizată și orientată spre inovare.”, a spus edilul Timișoarei.
Dominic Fritz vede Banatul ca un exemplu pentru Europa, subliniind că regiunea a adoptat valori europene cu mult înainte ca acestea să devină un subiect de discuție pe continent. „Putem să arătăm Europei că nu doar facem parte din această comunitate, ci că suntem o regiune care poate redefini însăși ideea de Europă. Dacă reușim să dezvoltăm Timișoara și regiunea Banatului într-o direcție de prosperitate, vom contribui nu doar la potențialul regiunii, ci și la întregul potențial al României.”
Regionalizarea este procesul de reorganizare administrativ-teritorială a unei țări prin crearea unor regiuni autonome cărora li se deleagă puteri și resurse de la guvernul central, cu scopul de a stimula dezvoltarea economică și de a îmbunătăți guvernarea locală. Modelul pe care USR îl propune este foarte posibil să fie o variantă care ar propulsa Timișul și Timișoara, dar și regiunea Banatului spre un pol economic atât în Europa cât și în România.
Comandat de Partidul Uniunea Salvați România, realizat de CREATIVE MEDIA PUBLICITY SRL, cod unic MFC 11240015.
(CMF: 11240015)