Dominic Fritz: Îmi asum candidatura pentru președinția USR

dominic fritz candideaza pentru sefia usr

Dominic Fritz a declarat, luni, că nu a fost numit președinte interimar al USR, după demisia lui Drulă, dar că va candida pentru această funcție.

Dominic Fritz a anunțat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că-și va depune candidatura pentru funcția de președinte al USR, după ce Cătălin Drulă și-a dat demisia ca urmare a rezultatelor slabe la alegerile locale și europarlamentare.

„Suntem în prima zi de după alegeri și de astăzi, o spun foarte clar, miza cea mai mare este ca în septembrie această țară să aleagă un președinte de dreapta. Nu există o miză mai mare decât asta. În acest sens, bineînțeles că mă doare să văd că propriul meu partid, USR, a luat un scor care nu se ridică la ambițiile noastre, la ambițiile României și la potențialul pe care îl are USR și Alianța Dreapta Unită. Și de aceea cred că decizia președintelui meu, Cătălin Drulă, de a convoca un congres pentru a alege un nou leadership al partidului este o decizie corectă și asumată. Îl felicit pe Cătălin pentru o muncă incredibil de dificilă pe care a dus-o împotriva sistemului întreg în ultimele luni și sunt sigur că împreună cu el, cu toți colegii din partid vom găsi formula cea mai bună pentru a merge înainte”, a declarat primarul Timișoarei.

Dominic Fritz a ținut să precizeze că nu va candida pentru nicio funcție în acest an, pe motiv că prioritatea sa este Primăria Timișoara.

Vreau să spun foarte clar, eu nu voi candida la nicio funcție în stat în acest an. Dar, în același timp, nici nu pot să stau pasiv într-o situație foarte dificilă pentru USR. De aceea, după nu mult timp de gândire, pentru că azi-dimineață m-a sunat Cătălin Drulă și mi-a transmis că vrea să se retragă din conducere, o să-mi asum o candidatură pentru președinția USR la următorul congres. Voi propune un nou birou național, cu mine ca președinte, și dacă voi primi susținerea colegilor pentru această misiune grea, dar frumoasă, atunci o voi accepta. Subliniez însă că ieri am fost ales primar al Timișoarei, cea mai mare onoare a vieții mele, și prioritatea mea este și va rămâne Timișoara. Sunt primar și voi rămâne primar, nu mă duc niciunde. Dar în același timp nu pot să ignor că da, ieri din Timișoara am transmis acest semnal că este posibil să ne batem cu acest colos și de aceea nu pot să închid ochii în fața faptului că noi, timișorenii, avem o responsabilitate, poate chiar și o vocație de a fi coresponsabili pentru soarta națională”, a afirmat primarul Timișoarei.

De asemenea, Dominic Fritz a vorbit despre importanța descentralizării.

Cred că viitorul României va fi bun doar atunci când vom avea un viitor în care orașele, regiunile României vor avea din nou ceva de spus. Viitorul nostru comun va fi bun doar atunci când vom avea o descentralizare adevărată în România. Și o spun cu tot respectul pentru bucureșteni. Dar faptul că țară întreagă aseară, la ora 22.00, a așteptat exit poll-urile și televiziunile au dat exit poll-uri locale și aceste exit poll-uri la locale s-au redus la exit poll-uri la sectoarele din București arată că această țară este prea focusată pe capitală. Și poate că tocmai de aceea unele soluții care sunt evidente nu le găsim pentru că prea mult ne învârtim în jurul zidurilor groase ale Palatului Poporului. Tocmai de aceea cred că și USR are nevoie de un nou start. Mi-am asumat această candidatură nu pentru că mi-aș fi dorit-o. Sunt foarte conștient că este o responsabilitate foarte mare, inclusiv de timp, și la mine pe primul loc este primăria. Sunt sigur că dreapta va veni cu un candidat convingător la prezidențiale”, a precizat Dominic Fritz.

Întrebat dacă, totuși, în viitor, va candida la alegerile prezidențiale, Fritz a adăugat că „tocmai am recâștigat primăria pentru încă un mandat de patru ani, nu am planuri pentru ce se va întâmpla în anul 2028 sau 2029. Toată intenția mea este pentru a-mi duce acest mandat de primar la un bun sfârșit. Ce se va întâmpla dup-aia, Dumnezeu știe”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/