Dumitru Rujan și Jaro Marșalic, alături de alți 10 deputați liberali, au inițiat un proiect de lege care va duce la scutirea primăriilor de la plata unor taxe, astfel încât dezvoltarea turismului în zona montană să fie mai facilă.
„Susținem dezvoltarea turismului din zona montană a județului Caraș-Severin”, spun deputații PNL Dumitru Rujan și Jaro Marșalic. Cei doi se află printre cei 12 parlamentari care au inițiat un proiect de lege privind modificarea şi completarea art. 4 din Legea nr.526/2003 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului „Schi în România”. Ceilalți 10 semnatari sunt Florin-Alexandru Alexe, Varga Glad, Cătălina Ciofu, Angelica Fădor, Maria-Gabriela Horga, Radu-Marin Moisin, Ervin Molnar, Vetuța Stănescu și Cristina-Agnes Vecerdi.
„Prin această lege facilităm dezvoltarea acestui sector turistic. Ne dorim mult să dezvoltăm și mai mult turismul, inclusiv domeniul schiabil din județul Caraș-Severin. Astfel, se propune scutirea unităţii administrativ-teritoriale şi, respectiv, a asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară de la plata tarifelor de scoatere definitivă a terenurilor din fondul forestier.”, transmit cei doi deputați cărășeni.
Senatul a adoptat deja proiectul de lege în luna februarie.