Poliţiştii de imigrări din Caraş-Severin au depistat trei cetăţeni străini, din Vietnam şi Serbia, care nu au părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de şedere. Doi dintre ei au fost luaţi în custodie publică în vederea îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României, iar celălalt, obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile.
Poliţiştii de la Biroul pentru Imigrări al Judeţului Caraş-Severin, în cooperare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, au desfăşurat, în perioada 12-24 ianuarie, o serie de acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale în ţară a cetăţenilor străini. Cu acest prilej, au fost depistaţi, cu şedere ilegală, trei cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani, din Vietnam şi Serbia.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că străinii au intrat legal în România, însă, la expirarea perioadei dreptului de şedere, nu au părăsit teritoriul ţării noastre.
„Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele cetăţeanului sârb o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească voluntar teritoriul României în cel mult 15 zile, acesta fiind, totodată, sancţionat cu amendă în valoare de 400 lei. În cazul celor doi cetăţeni vietnamezi, s-a stabilit că aceştia au intrat în ţară în baza unor vize de lungă şedere în scop de detaşare, însă, întrucât nu au respectat scopul pentru care le-au fost acordate vizele, Biroul pentru Imigrări al judeţului Braşov le-a revocat dreptul de şedere şi a emis decizii de returnare de pe teritoriul României“, informează comisar şef de poliţie Claudiu Perian, de la Biroul pentru Imigrări al Judeţului Caraş-Severin.
Cei doi străini nu au respectat termenul pentru plecarea voluntară, fapt pentru s-a dispus măsura luării în custodie publică în vederea îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României. La ieşirea din ţară, pe numele acestora va fi instituit consemn de nepermitere a intrării în ţară pe o perioadă de 6 luni de zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Sursă foto: paradiseintheworld.com.