Anunţatul sfârşit al lumii a fost luat în serios de un cuplu din Timişoara, care şi-a pregătit provizii pentru doi ani de acum încolo într-o pivniţă cu pereţi de aproape un metru grosime.
Dan şi Imo, doi tineri cu pregătire, foşti directori ai unor companii importante, au renunţat la tot şi şi-au cumpărat o casă la Brebu Nou, în vârf de munte, unde s-au pregătit pentru ce e mai rău. Adepţi ai Şcolii de Iluminare a lui Ramtha, tinerii anticipează creşterea nivelului apei pe Terra şi evoluţia ca vibraţie energetică a Pământului.
În pivniţa cu pereţi mai groşi de 70 de centimentri, îmbrăcaţi în costume folosite doar în expediţiile din Hymalaia şi cu un munte de provizii alimentare, cei doi se simt mai în siguranţă, chiar dacă Pământul îşi schimbă astăzi polii şi urmează zile de întuneric şi cutremure catastrofale, aşa cum susţin tot felul de prezicători, astrologi sau cine mai ştie cine.
În beciul lui Dan şi Imo sunt cantităţi impresionante de apă, conserve cu termen de expirare mai mare de doi ani, pungi cu carne şi alte alimente neperisabile în următorii ani.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157632302047176″]