Doi polițiști, anchetați disciplinar

Șeful Poliției din Caransebeș a dat startul unei ample anchete împotriva polițiștilor Maricel Cotoiu și Constantin Șchiopu. Asta după ce oamenii legii au fost acuzați de un localnic că ar fi scuns probe într-un dosar.

Caransebeșeanul Victor Tand, de 43 de ani, este în război cu justiția română, dar și cu doi polițiști din orașul său natal, pe care îi acuză că ar fi ascuns probe în dosarul pe care acesta îl are. Mai exact, Victor Tand este nemulțumit de faptul că oamenii legii ar fi făcut „pierdute” probele video, care indicau foarte clar faptul că bărbatul ar fi fost lovit de fostul său șef. Din cauza dispariției acestora, cel care l-a bătut a scăpat numai cu o amendă din partea justiției, fără să primească o pedeapsă mai aspră.

„La începutul acestei săptămâni, am primit o nouă aprobare pentru protest de la Primăria Caransebeș, însă de această dată în fața Poliției. Am decis să opresc, totuși, acțiunea, pentru că șefii poliției mi-au confirmat faptul că cei doi polițiști au procedat greșit. Unul dintre ei a luat direct caseta video de la sediul firmei, după care proba a dispărut”, a declarat Victor Tand, care spune că dispariția casetei a permis declarații mincinoase din partea martorilor care au luat parte la proces. „Cei doi polițiști implicați sunt Maricel Cotoiu și Constantin Schiopu”, a adăugat bărbatul.

Poliția confirmă ancheta
Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, a confirmat faptul că la Poliția Caransebeș s-ar face cercetări. „Este adevărat, la sediul Poliției Municipale Caransebeș, s-a demarat o anchetă pe linie disciplinară pentru aspectele sesizate de Victor Tand”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ.

Caransebeșeanul este decis să renunțe la ideea protestelor până când primește rezultatul anchetei demarate de polițiști. Dacă acesta îl nemulțumește, atunci continuă seria protestelor în fața instituțiilor statului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/