Noul post înființat de secretar general al Prefecturii Timiș este în continuare neocupat, iar autoritățile județene așteaptă numirea care urmează să fie făcută de prim-ministrul României. Sunt două propuneri pe care premierul le are în vedere. Până la numirea efectivă, o parte din atribuțiile secretarului general au fost delegate șefei Serviciului Juridic din Prefectura Timiș.
Unul dintre cei care și-au exprimat dorința de a ocupa această poziție este fostul subprefect de Timiș, Mircea Băcală. El a renunțat la funcția de subprefect, după ce aceasta a devenit politică, preferând să rămână inspector guvernamental, fiind înalt funcționar public.
Postul de secretar general al Prefecturii este apolitic. Prin urmare, teoretic, acesta nu ar trebui să fie obiectul unei negocieri în coaliția de guvernare, între PNL și USRPLUS. Mircea Băcală a fost susținut în funcția de subprefect de PNL. În 2017, Mircea Băcală a fost mutat, prin mobilitatea în funcție, din postul de prefect în cel de inspector guvernamental. Tot prin mobilitate a fost numit în 2020 subprefect, ulterior, în martie 2021, a revenit la funcția de inspector guvernamental.
„În martie am spus că eu optez pentru funcția de secretar general care s-a înființat prin Codul administrativ adoptat de Parlament în 2019. Am depus solicitarea la MAI, ministerul, în raportul înaintat prim-ministrului, specifică faptul că eu, la solicitarea mea, am plecat de pe funcția de subprefect și tot la solicitarea mea – am cerut să se aplice mobilitatea. Eu acum sunt inspector guvernamental, tot o funcție de înalt funcționar public. (…) De pe această funcție am mai făcut o solicitare să mi se aplice mobilitatea pe funcția de secretar general a Prefecturii. ”, a declarat Mircea Băcală.
Mai există însă o propunere pentru această poziție. Prefectul de Timiș a înaintat numele Codruței Botez, cea care este șefa Serviciului Juridic din cadrul instituției, care, de altfel, a și preluat atribuțiile de secretar general până la numirea acestuia din urmă. Botez nu este înalt funcționar public, prin urmare numirea acesteia în funcția de secretar general ar fi una temporară.