Doi hoți au făcut victime în spitalul din Caransebeș!

Spitalul din Caransebeș s-a transformat în ținta hoților! De 3 luni, doi bărbați din Hunedoara și-au făcut un obicei din a pleca din spital cu bani și bunuri!

Doi bărbați din Deva, de 45 și 52 de ani, au făcut mai multe victime în spitalul din Caransebeș. În perioada 10 noiembrie 2016 – 12 februarie 2017, cei doi au comis 9 infracțiuni de furt din poșete, genți și buzunare. Abia ieri au reușit polițiștii să îi prindă în flagrant, în timp ce „atacau” încă o victimă.

„În cursul zilei de azi, în baza autorizației de percheziție emisă de Judecătoria Caransebeș, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la unul dintre bănuiți, în locuința acestuia fiind găsite 5 portofele și 2 telefoane mobile”, informează Poliția județului Caraș-Severin.

Cei doi s-au ales cu dosar penal pentru furt, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracțională a hunedorenilor, dar și pentru recuperarea prejudiciului. Din cei aproximativ 5.000 de lei, polițiștii au reușit până acum să recupereze doar 10%.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/