Neatenția sau oboseala unui conducător auto din Drobeta-Turnu Severin au reprezentat factori determinanți în producerea unui accident cu două victime, azi-noapte, ora 02.26, în localitatea Băuțar, pe DN 68. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs nefericitul eveniment.
Organele de anchetă urmează să stabilească cu exactitate cauza care a făcut diferența între viață și moarte în ceea ce privește teribilul accident de la Băuțar. Din primele informații, tot ceea ce se cunoaște este că în timp conducea un autoturism, din direcția Hațeg către Caransebeș, la km 32+58 m, un bărbat de 40 de ani din Drobeta-Turnu Severin a părăsit partea carosabilă intrând în colțul stânga spate al unui ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, parcat regulamentar în afara părții carosabile.
În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto și a pasagerului dreapta față, în vârstă de 40 de ani.
Polițiștii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Punerea în libertate, fără niciun fel de măsură preventivă, a magistratului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin acuzat de ultraj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, i-a...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Dani Stanciu |
11 August 2026
Hoție la Berzasca! Proiect „ecologic” construit prin distrugerea naturii!
Dani Stanciu |
11 August 2026
Institutul Regional de Oncologie din Timișoara, speranță pentru 60.000 de pacienți!
Ariana Popescu |
11 August 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

