UPDATE Doctorul care a luat şpagă 200 de euro este liber!

Ortopedul prins în flagrant de lucrătorii Serviciului Judeţean Anticorupţie Caraş-Severin în timp ce primea mită 200 de euro pentru a opera un pacient, vine în această dimineaţă în faţa magistraţilor de la Tribunalul Caraş-Severin.

UPDATE 12.30  – Filat de câteva luni

Medicul ortoped Mircea Bona a intrat în atenţia procurorilor anticorupţie în urmă cu câteva luni, când a fost reclamat de un fost pacient. Cel puţin din luna martie a acestui an, doctorul a avut telefonul interceptat şi a fost ascultat în mediu ambiental. Persoana care   i-a oferit banii cu titlu de mită este un  investigator sub acoperire, susţin surse apropiate anchetei. Chiar dacă a fost prins în flagrant, Bona şi-a susţinut nevinovăţia. Apărat de trei avocaţi, doctorul a fost pus în libertate, dar Parchetul are 24 de ore la dispoziţie să formuleze cale de atac. “Este un om de valoare, de condiţie, un profesionist şi este cea mai dreaptă soluţie care se putea lua în cauză”, a declarat avocatul Nicolae Barac.

UPDATE 11.50 – Instanța a respins propunerea Parchetului de arestare preventivă, dar i-a interzis medicului să părăsească localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 29 de zile. Procurorul de caz a declarat că urmează să analizeze situația pentru a vedea dacă va face recurs. Pe periada măsurii instituite de instanță, doctorul a primit și interdicția de a-și mai exercita profesia.

UPDATE 9.30 – Acuzat de luare de mită, medicul a fost reţinut ieri pentru o perioadă de 24 de ore. Potrivit procedurii obişnuite în astfel de cazuri, procurorii au cerut arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 29 de zile. “Se reţine în sarcina acestuia că, în calitate de medic ortoped la Spitalul Judeţean Caraş-Severin, în data de 8 mai 2013, a primit suma de 200 euro de la martorul S.I. pentru a-i efectua investigaţiile medicale necesare vindecării unei afecţiuni la genunchiul drept”, se arată într-un comunicat primit la redacţie.

CITEŞTE ŞIVIDEO: MEDICUL MIRCEA BONA A FOST PRINS ÎN FLAGRANT!

 

Avocatul său, Nicolae Barac, susţine că arestarea medicului ar fi o măsură excesivă şi că urmărirea penală cu clientul său în stare de libertate s-ar putea derula la fel de bine.

Rămâi pe expressdebanat.ro pentru a afla decizia instanţei!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/