Doar un război mai poate opri lucrările la tramvai!

ioan popa

În aprilie 2024, lucrările la tramvai trebuie încheiate. Până la această dată, firma austriacă PORR Construct, care a câștigat licitația pentru proiectul tramvai, trebuie să finalizeze lucrările în tot orașul. În condițiile în care abia zilele trecute a fost semnat și ultimul contract pentru faza finală a tramvaiului, se pune întrebarea dacă termenul va putea fi respectat.

Întrebat ce riscă primăria și constructorul în cazul unei întârzieri, edilul Reșiței a declarat tranșant: „Nu există situația aceasta! Nici nu are rost să o discutăm. Asta nu se va întâmpla decât dacă, cumva, ajunge Putin aici! Dar este greu, căci nu va trece de ucraineni”. Mai în glumă, mai în serios, Ioan Popa recunoaște că nerespectarea termenului final de execuție ar fi „o catastrofă despre care nu vrem să vorbim acum”.

În același context, primarul a mai precizat că în următoarele luni reșițenii vor vedea progrese frumoase în oraș, iar odată cu redeschiderea circulației în Govândari, lucrările în zonele Triaj – Luca Pomostului – Muncitoresc se vor derula într-un ritm mult mai alert, nefiind la fel de laborioase ca cele din Lunca Bârzavei.

„Tratamentul pe care-l aplicăm în Govândari, de la ieșirea din depou, zona Kaufland-Victoria și până la Intim, nu este nici pe departe același cu tratamentul care urmează să se întâmple din Triaj în sus către Luncă și Muncitoresc. Cu alte cuvinte, noi tratăm aici toată trama stradală, din bloc în bloc. S-a decopertat de la peretele unui bloc de pe bulevard, până în celălalt perete. Și atunci avem: trotuar, piste de biciclete, spații verzi, copaci, carosabil, linie de rulare, linie de rulare dincolo, stâlpi curent și așa mai departe, până în partea cealaltă. Din momentul în care vom ieși de pe podul de la Intim și vom merge în sus, lucrurile se simplifică. Acolo mergem din bordură în bordură și lucrurile sunt mult mai simple. Am creat posibilitatea constructorului să decoperteze tot și să trateze în avans terenul, astfel încât să venim după aceea cu mult mai multă ușurință pe partea de construcții, pentru a pune linia. Deci după ce ieșim din Govânadri, vom porni în viteză foarte mare pe zona Luncă, Triajul este aproape cimentat pe calea de rulare. Venim cu lucrări și dinspre Muncitoresc, se pregătește să se pună linia și acolo și probabil că vom vedea un progres foarte frumos pe zona de oraș, în următoarele luni, în vară.”, a declarat Ioan Popa, zilele trecute, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit reprezentanților PORR Construct, lucrările pe zona Govândari ar trebui să fie încheiate la finalul lunii mai.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/