Doar șapte comune din Timiș au încheiat lucrările de cadastru, prin programul național

judetul timis

Balinț, Bara, Bethausen, Orțișoara, Lenauheim, Sânandrei și Secaș sunt cele 7 comune care au finalizat lucrările de cadastru cu bani prin programul național de cadastru. Urmează ca alte 19 localități să beneficieze de astfel de lucrări însă pe bani europeni. 

Până acum, programul național de cadastru la nivelul județului Timiș a fost realizat integral în 7 comune. Este vorba de 51.000 de imobile pe o suprafață de aproximativ 62.500 de hectare. Finanțarea acestor lucrări a fost făcută integral cu fonduri de la Agenția Națională de Cadastru.

„Pe lângă acestea, mai avem în lucru alte 19 comune care sunt finanțate pe fonduri europene prin POR.  În acestea 19, 10 sunt în lucru, două au fost finalizate zilele trecute – Coștei și Jebel -, alte 8 fiind în diverse stadii de finalizare, urmând ca ultimele 9 astfel de comune să începem lucrările pe ele în decursul lunii august.”, a declarat Arthur Ursu, directorul OCPI Timiș.

Potrivit sursei citate, OCPI Timiș dă primăriilor din județ câte 160.000 de lei pe an ca să realizeze lucrări de cadastru la nivel de sector.

„În această situație, Oficiul se comportă ca o bancă, pune la dispoziția fiecărei primării fonduri, primăria își angajează un executant și realizează astfel de lucrări de cadastru, la nivel de sectoare. Realizarea lucrărilor pe sectoare se va face prioritar în zona de extravilan, abia apoi se va intra în zonele de intravilan. (…) Acum să vedem câte dintre ele vor reuși să și finalizeze aceste lucrări. Până în prezent au fost probleme vizavi de realizarea acestor lucrări deoarece existau unele nemulțumiri din partea executanților vizavi de prețul pe care îl ofeream per imobil. Acum a crescut și prețul, urmează a fi plătite inclusiv imobilele care au fost înscrise în cartea funciară, lucru care va duce la dinamizarea și chiar mărirea ritmului în care se fac aceste lucrări la nivelul județului Timiș.”, a explicat Arthur Ursu.

Pe această procedură, până acum s-au finalizat lucrări în comune, pe sectoare, în 49 de unități administrativ-teritoriale, totalizând 63.375 de imobile pe o suprafață de 76.000 hectare. În prezent, Oficiul este la finanțarea cu numărul 8, iar în cadrul acesteia au solicitat astfel de fonduri 52 din cele 99 de unități administrativ-teritoriale de la nivelul județului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/