Doar patru firme din Caraș-Severin au ales să plătească TVA-ul defalcat!

Numai patru firme din județul nostru au ales ca de la 1 octombrie să plătească voluntar TVA diferențiat, așa cum plănuiește Guvernul să facă cu toate companiile plătitoare de TVA de anul viitor.

Informația este publicată de jurnaliștii de la profit.ro, potrivit acestora fiind și județe în care nici o firmă nu a ales această cale. Doar în București și Arad numărul firmelor care au ales „split TVA” este mai mare de zece.

Opţional, doar 3 luni!

Ziua de 1 octombrie a fost stabilită, prin Ordonanța 23/2017, ca termen de începere a aplicării măsurii de plată defalcată (în conturi separate) a TVA – „split TVA” – în sensul că de la această dată măsura se aplică opțional, iar de la 1 ianuarie 2018 va fi obligatorie. Potrivit Ordonanței 23, cu excepția persoanelor fizice, orice persoană impozabilă, indiferent dacă este sau nu înregistrată în scopuri de TVA, va fi obligată, de la 1 ianuarie 2018, să facă plata facturilor primite pentru cumpărări în contul de TVA indicat de furnizor. Sistemul se aplică opțional de la data de 1 octombrie 2017.

Deocamdată, senatorii din Comisia de Buget-Finanțe au adoptat proiectul legii de aprobare a Ordonanței 23/2017 privind plata defalcată a TVA, cu amendamentul că măsura se va aplica obligatoriu numai de către companiile care au relații comerciale cu statul, celelalte companii urmând să o aplice opțional. Astfel, doar societățile comerciale înregistrate ca plătitoare de TVA și care au relații contractuale cu statul ar putea fi obligate să spliteze plata TVA, indiferent de ponderea respectivelor contracte publice în cifra de afaceri, celelalte companii – care nu au relații contractuale cu statul – fiind lăsate să aplice opțional măsura.
Pe traseul de avizare, proiectul adoptat de senatorii din Comisia de Buget-Finanțe urmează să fie dezbătut în plenul Senatului, apoi să fie trimis la Camera Deputaților, care este cameră decizională.

Eugen Teodorovici, președintele Comisiei și inițiator al amendamentului, a declarat: „Eu merg pe ideea să fie obligatoriu numai pentru firmele care au relații cu statul, apoi pentru restul să fie opțională această măsură, cu sau fără un termen anume. Dacă măsura este bună, celelalte firme se vor înghesui să o aplice”.

Votul senatorilor a fost dat după o dezbatere mai amplă, la care au participat reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanților fiscali și ai băncilor, care au adus o serie de argumente pentru a respinge măsura plății defalcate a TVA.

98%, împotriva măsurii „split TVA”!

Reprezentantul Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR) a anunțat rezultatele unui sondaj realizat în rândurile membrilor acestei organizații, potrivit cărora 98% se opun măsurii „split TVA”. CDR solicită, în consecință, aplicarea strict opțională a plății defalcate a TVA sau prelungirea perioadei de opționalitate cu 12-18 luni față de termenul prevăzut în Ordonanță (1 ianuarie 2018). „Am primit reacții de la companii nerezidente, care ne-au spus că vor închide orice afacere din România dacă statul va menține această măsură”, a avertizat reprezentantul CDR.

La rândul său, reprezentantul Consiliului Național al IMM-urilor a atras atenția că „penalizarea cu 50% a celor care greșesc în raportarea către ANAF transformă cota de TVA din 19% în 38% – ne sufocăm și noi, vă sufocați și voi”.

Consultantul fiscal Gabriel Biriș a amintit, citat de Mediafax, că „în numele luptei împotriva evaziunii fiscale, companiile au suportat, în ultimii ani, tot felul de experiențe fiscale, începând cu Registrul Operatorilor Intracomunitari, continuând cu formularul 088 și desființarea a mii de conturi de TVA”. Biriș a propus ca, „dacă nu se mai poate ca această măsură cu plata defalcată a TVA să fie întoarsă, măcar să fie opțională”, precizând că statul ar trebui să adopte metode mult mai eficiente de luptă cu evaziunea, cum ar fi e-factura, AMEF (sistemul caselor de marcat cu memorie electronică) și, mai ales, taxarea inversă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/