Doar flori perene în jardinierele din Timișoara. Primăria face inventarul locurilor în care pot fi plantate

perene2

Noua conducere a Primăriei Timișoara nu mai vrea să vadă panseluțe în jardinierele din oraș. Astfel, cu scopul reducerii costurilor, vor fi plantate doar flori perene în toate spațiile verzi în care este posibil. În acest moment, se realizează un inventar al acestor locuri.

Jardinierele din zona centrală a Timișoarei, și nu numai, nu mai stau goale. De câteva săptămâni, s-a început plantarea de flori perene și anuale, cu scopul reducerii costurilor. Dominic Fritz este mulțumit de faptul că s-a ales această variantă, pe motiv că plantele perene sunt mai rezistente, iar costurile cu întreținerea lor sunt mici.

Am plantat în sutele de jardiniere din oraș plante perene și anuale, după o selecție făcută de specialiștii Horticultura Timișoara și cei de la Direcția Infrastructură verde din primărie. Am avut în vedere nu doar obținerea unui aspect estetic plăcut, ci și costuri mult reduse de întreținere. Până acum, în fiecare an, în jardiniere erau plantate flori care rezistau câteva luni și apoi ajungeau la gunoi. Anul trecut, am făcut un test cu florile din jardinierele de la primărie: nu am mai pus panseluțe, ci plante perene, rezistente la căldură și la frig, care au avut nevoie de costuri minime de îngrijire. Au rezistat cu bine peste iarnă, așa că am procedat la fel și în alte zone din oraș”, a afirmat Dominic Fritz.

perene1

Primarul Timișoarei a mai anunțat că în acest moment se realizează un inventar al tuturor locurilor în care pot fi plantate flori perene, iar din toamnă vor fi diversificate soiurile.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Din toamnă, continuăm plantările de plante perene, în mai multe spații verzi unde acest lucru se pretează. Colegii mei de la infrastructură verde inventariază aceste locuri. Tot din toamnă, vrem să diversificăm soiurile de plante autohtone care vor fi plantate. Adaptăm zonele verzi din Timișoara la condițiile extreme de mediu prin plantarea unor specii care rezistă căldurii și perioadelor secetoase, cu costuri reduse de întreținere”, a explicat Dominic Fritz.

perene5

perene4

perene3

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/