Doar egal! Cu multe absențe, handbaliștii de la SCM Poli se împiedică la Făgăraș

SCM Poli a transpirat mult pentru un 23-23 pe terenul celor de la CSM Făgăraș. Brașovenii au condus în mare parte a meciului, iar elevii lui Pero Milosevic, lipsiți de Pribanic, Dragas, Kocic și Sadoveac, au obținut egalul abia pe final de meci. 

Cu multe absențe, cei de la Poli au avut o viață complicată în meciul cu Făgăraș. Gazdele din județul Brașov au condus toată prima repriză. Alb-violeții au reușit doar să egaleze de trei ori, prima dată după 22 de minute de joc, prin Vuk Milosevic, iar ulterior la 11 și 12, după golurile lui Orbovic. Totuși, Făgărașul a intrat cu 13-12 la pauză. În a doua repriză, Timișoara a preluat prima dată conducerea cu 13-14 și a avut avantaj până în minutul 41, când gazdele au egalat la 18-18. Bănățenii au strâns din dinți și au egalat la 23 în minutul 57, iar ulterior nu s-a mai marcat deloc până la final.

Marjanovic a fost cel mai bun marcator al lui Poli, cu 7 goluri, urmat de Orbovic, cu 5, Șania și Cîmpan, fiecare cu 3 goluri, Irimescu și Fenici, 2 goluri fiecare, și Vuk Milosevic, 1 gol. Bejinariu, Constantinescu și Vancea au marcat câte 4 goluri fiecare.

SCM Poli are următorul meci miercuri, de la ora 17, pe teren propriu cu Universitatea Cluj.

foto: facebook.com/pg/scmpolitehnica

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/