Doar 40% dintre timișorenii de la bloc sortează corect deșeurile. Moș: „Sunt cetățeni care încă scot gunoiul în fața ușii”

gunoi

Vicepreședintele CJ Timiș Cristian Moș a mers la o ședință a unei asociații de proprietari din Timișoara ca să afle direct de la oameni ce îi împiedică să sorteze corect gunoiul menajer. Moș spune că de anul viitor vor fi introduse reguli și sancțiuni pentru cei care nu se conformează, iar rolul acestora este să ajungem abia la un nivel de normalitate în ceea ce privește selectarea deșeurilor.

Vicepreședintele CJ Timiș a ales să meargă la o ședință a unei asociații de proprietari din Timișoara care nu selectează gunoiul conform legii.

„Poate pare ciudat că e nevoie ca un vicepreședinte de consiliu județean să participe la o ședință de bloc, dar cred că suntem în al XII-lea ceas și, dacă nu ne suflecăm cu toții mânecile, nu o să avem un oraș și un județ mai curat prea curând. Având în vedere că gradul de colectare selectivă de la asociațiile de locatari este în proporție de peste 58% neconform, căutăm soluții reale, punctuale și rapid aplicabile pentru a crește procentul deșeurilor conforme colectate. Mi-ar plăcea să fie o rețetă ușor aplicabilă pentru toate scările de bloc din Timișoara, dar din păcate nu este atât de ușor. Cât timp colectarea selectivă întârzie să apară în fiecare apartament dintr-un bloc, problemele persistă și se tot amplifică.”, a spus Cristian Moș, vicepreședintele CJ Timiș.

Moș a spus că un timișorean din blocul pe care l-a vizitat a dezvăluit că încă mai există cetățeni care își lasă gunoiul în fața ușii.

„Unul dintre locatari spunea că sunt inclusiv cetățeni care scot gunoiul în fața ușii și așteaptă să vină cineva să îl ducă la tomberon. Acolo e clar de competența poliției locale. Suntem departe de ceea ce cere legea, dacă ar funcționa și sortarea cum ar trebui, suntem departe pentru că prin ce ne dorim să implementăm anul viitor vrem să ajungem pe linia de plutire, nu ne dorim science-fiction. Vrem să ajungem la ceea ce cere legea și la ce e normal.”, a explicat Moș.

Reprezentanții ADID, împreună cu polițiștii locali verifică în permanență conținutul pubelelor destinate precolectării separate a deșeurilor reciclabile și reziduale ca să vadă dacă timișorenii selectează gunoiul conform. Acolo unde găsesc nereguli, polițiștii locali pot da avertismente sau chiar amenzi.  În plus, în vară, reprezentanții CJ Timiș au anunțat că lipesc etichete galbene (de avertizare) sau roșii (cu amenzi + neridicarea gunoiului de către operator) pe acele pubele care nu au un conținut corespunzător. În județ, de atunci și până în luna noiembrie au fost lipite peste 100.000 de astfel de etichete.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/