„Distrugerea definitivă a unei organizații de tineret”. Scandal în PRO România Timiș!

În plină perioadă electorală, filiala Timiș a PRO România fierbe în suc propriu și riscă să facă implozie! 34 de membri ai organizației de tineret a partidului condus la nivel național de Victor Ponta au trimis presei o scrisoare deschisă prin care se plâng de legitimitatea lui Adrian Buda (foto) și spun că organizația tinerilor este distrusă sistematic. Recent, Buda, cunoscut mai degrabă în oraș ca un ”prieten cu fotbaliștii” a fost numit coordonator al organizației de tineret, iar „scheleții din dulap” nu par să-l avantajeze!

Adrian Buda a intrat destul de recent în partid, toamna aceasta. În adolescență, a jucat fotbal la Poli Timișoara, și, inevitabil, s-a împrietenit cu o mulțime de colegi, unii, care au făcut carieră în sportul de pe dreptunghiul verde, alții, care au ales alte drumuri în viață. Cu mare parte dintre ei este bun prieten și astăzi. De altfel, ziariștii care au activat în presa sportivă timișeană îl știu pe Adrian Buda mai ales prin prisma prieteniei strânse cu Claudiu Belu, fundaș dreapta ajuns ulterior și la FCSB. De multe ori, Buda, care pusese între timp ghetele-n cui, venea să-l ia pe Belu de la stadion, după antrenamente sau meciuri, iar uneori, mai asistat și el în fosta sală de conferință de presă când jurnaliștii îi luau interviuri prietenului său. Nimic nu părea să anunțe în urmă cu trei-patru ani că Buda va intra în politică.

De altfel, la fel ca și acum, tânărul se ocupa la vremea respectivă de activități de impresariat artistic, până la servicii de DJ. De câteva luni, Buda a intrat în PRO România și a fost numit coordonator al organizației de tineret. În ceea ce privește anturajul său, Buda apare în fotografii postate pe rețelele de socializare cu nume cunoscut precum Dan Alexa, Sorin Boiangiu, actualmente manager sportiv la Dunărea Călărași, sau Brian Filimon, primarul PNL al comunei cărășene Măureni. Problema e că Buda apare și într-o fotografie alături de Sorin Udrea, cel care are la activ o condamnare definitivă. Despre fotografie, realizată în urmă cu un an și postată pe rețelele de socializare, a scris și publicația Pressalert.

Acuzații grave pentru parlamentarul Adrian Pau

Până la urmă, se pare că numirea lui Buda în funcția de coordonator al organizației de tineret nu este privită cu ochi buni de cel puțin 29 de membri ai OT PRO România (condusă anterior de David Bota), care semnează o scrisoare deschisă în care se plâng de situația din prezent. Conducerea filialei Timiș este arătată cu degetul. Nominalizat este deputatul Adrian Pau, ajuns în partidul lui Ponta după ce ultima dată a fost în PSD.

Tineri cu inițiativă, dedicare și motivație s-au remarcat prin zeci de ore de muncă și discuții cu oamenii, atât în Timișoara, cât și în restul județului. Mulțumirile nu sunt de-ajuns, ne-ați răsplătit cu un «concert orchestrat, o simfonie» care nu a răsunat în campania prezidențială, ba mai mult, toate notele falsate au dus la plecări masive din organizația de tineret. Cu nerăbdare și plini de interes am așteptat să vedem următoarele mutări cu privire la Organizația de Tineret, oamenii implicați au început să se simtă marginalizati. Noi cei care credem în acest proiect, în acest partid, am rămas din păcate fără bilete la concert, pentru că nu știam cine va concerta și nici nu am fost întrebați dacă ne dorim acest eveniment. Ne-am trezit cu semne de întrebare când oamenii din sala de ședință nu înțelegeau despre ce se vorbește, nu știm ce calități are noua conducere a organizației de tineret și mai important, nu înțelegem de ce Pro România Timiș încurajează atitudini ostile care se transformă într-o lipsă totală de comunicare când vine vorba de Organizația de Tineret”, se arată în comunicatul semnat de 29 de persoane care au trecut prin OT PRO România Timiș.

Semnatarii scrisorii îl acuză pe Pau de dezinformare și sugerează că portofoliul profesional al lui Buda nu îl recomandă pentru a conduce o organizație de tineret. ”Am așteptat să vedem diferite acțiuni, să fim chemați în discuțiile cu oamenii, așa cum eram obișnuiți, să zâmbim și să împărtășim un dialog uman înainte de o discuție politică cu cetățenii. Am înțeles pe parcurs că această conducere, de fațadă, nu poate mobiliza o masă de oameni capabilă și motivată pentru a putea continua munca celor care și-au dedicat timp prețios pentru a clădi această organizație. În prezent, OT este condusă de un membru care este subiect al unor articole de presă privind relaţiile apropiate cu diverse clanuri infracţionale. Tot din presă aflăm că respectivul este “impresar artistic” şi furnizează muzică unor urmăriţi internaţional. Poate ar trebui să aflăm şi noi ce portofoliu profesional are acest nou coordonator, impus peste noapte, total netransparent. În ciuda acestor dezvăluiri de presă, am constatat că domnul Adrian Pau îl susţine în continuare şi că dezinformează presa, afirmând că: «organizaţia de tineret are o bună activitate de când a fost preluată de actualul coordonator», se mai arată în scrisoarea deschisă.

Nicu Birău, arătat și el cu degetul

Semnatarii scrisorii nu îl uită nici pe Nicu Birău, primarul din Variaș, cel care conduce, practic, filiala timișeană PRO România, dar nu pleacă din partidul condus acum de Viorica Dăncilă pentru a nu-și pierde fotoliul de edil. Semnatarii scrisorii spun schimbările din conducerea organizației de tineret au dus și la anularea unei dezbateri despre problemele actuale ale telecomunicațiilor. ”Care e activitatea actuală? Ce acţiuni politice au avut loc la Pro România Timiş la care au participat tinerii, în ultimele trei luni? Spre ce se îndreaptă filiala judeţeană şi care sunt obiectivele pe termen mediu şi scurt? Cum e posibil ca unul dintre cei doi coordonatori, Nicuşor Birău, să fie în continuare membru al PSD? Se presupune că acesta are încredere totală în viitorul Pro România, din moment ce conduce această organizaţie. Ce mesaj transmitem noi opiniei publice în acest caz?”, se întreabă semnatarii scrisorii.

Cei 34 de semnatari ai scrisorii deschise sunt: Alexandra Bacoș, Alexandra Comăniță, Alin Blaga, Andra Păcurar, Andrei Mohuț, Attila Csato, Cristi Condescu, David Teona, Deian Disity, Denisa Curea, Denisa Dănilă, Emanuel Stanca, Flavius Popa, George Racolța, Giorgian Matiaș, Isabela Dan, Iulian Iovan, Laura Belin, Macarie Alexandru, Marco Cristian Chelaru, Melinda Duciag, Nicoleta Surdei, Patric Moise, Patricia Marian, Răzvan Marian, Robert Rusandu, Roland Balaș, Sebastian Surdea, SteȘan Roman, plus fostul coordonat al OT, David Bota, fostul vicepreședinte Alexandru Miculescu, fostul coordonator al studenților, Flaivus Enache, dar și fostul secretar, Andrei Szenasi.

Altfel, extrapolând la toată activitatea filialei Timiș, PRO România nu a mai reușit să coopteze în ultima vreme nume grele în Timiș, după Adrian Pau, deputat, și, parțial, Roxana Iliescu, fost consilier județean. Rămâne de văzut cum va vedea liderul național, Victor Ponta, scandalul din vestul țării.

foto principală: Facebook Adrian Buda


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/