Distracție la Gura Jgheabului! Primarul Mălăiescu a găsit soluția pentru lacul artificial

Oțelarii s-ar putea bucura că de săptămâna viitoare vor avea din nou lac cu lebede în zona de agrement Gura Jgheabului. Dacă lebedele nu sunt vii, fiind vorba de hidrobiciclete în formă de lebădă, lacul va fi cât se poate de real.

După ce, la câteva luni de la deschidere, lacul a secat din cauza debitului de apă, primarul Luca Mălăiescu a găsit soluția pentru ca lacul artificial să fie deschis la sfârșitul săptămânii viitoare.

„Am semnat un contract cu societatea Formin pentru a fora un puț lângă lac. S-a făcut un studiu și pânza freatică se află la 10 m adâncime și săptămâna viitoare se va începe forarea la Gura Jgheabului. Costă 50 de euro pe metru liniar și vom pune o pompă pentru umplerea mini lacului”, ne-a precizat Luca Mălăiescu.

Acesta a vorbit și despre întreaga zonă Gura Jgheabului, care la ora actuală nu este animată din cauza ștrandului privat care este închis.

„Firma condusă de Ghiță Albu este în insolvență și am înțeles că administratorul judiciar va lăsa o altă firmă să închirieze ștrandul, astfel că tot cam într-o săptămână noul administrator va deschide ștrandul”, spune Luca Mălăiescu.

Acesta a răspuns și la întrebările legate de protejarea zonei de agrement:

„Nu putem să controlăm toți cetățenii, avem 4 camere de luat vederi în zonă, am constatat distrugeri la scaunele de la tribuna terenului sintetic, la zona de picnic, dar ce să facem… asta ține de simțul civic. Seară de seară zeci de tineri vin la terenurile de joacă pentru tenis, fotbal, baschet și cred că ține de fiecare dintre noi să îngrijim și să respectăm pentru a fi respectați”, a concluzionat primarul orașului de pe Bistra.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/