Distracție la Bocșa pentru copiii de toate vârstele

happy children standing upside down

Primăria Bocșa pregătește o serie de activități pentru ziua de 1 Iunie. Copiii de toate vârstele, dar și adulții care se simt copii sunt invitați să se bucure de surprize atât la stadionul „Izvor”, cât și în Parcul „Pescăruș” din Bocșa Română.

Ziua Internațională a Copilului va fi sărbătorită de administrația locală din Bocșa prin diverse activități care îi vor bucura atât pe cei mici, cât și pe cei mari.

De la ora 10.00, la stadionul „Izvor” va avea loc o competiție de fotbal U14 – Cupa „prof. Ion Lepși”. Vor participa 8 echipe din Bocșa, Măureni, Șoșdea, Sânmihaiu Român.

De la ora 11.00, în Parcul „Pescăruș” din Bocșa Română vizitatorii se vor bucura de teatru de păpuși, animație și trasee motrice distractive, expoziție tehnică de lucru a pompierilor, festivitatea de premiere după concursul „Gânduri către Dumnezeu”. Vor fi și dansuri populare cu „Junii Bocșanei”. Nu vor lipsi surprizele pentru copii.

„Vă așteptăm cu mic, cu mare, indiferent de vârstă, să descoperim… copilul din noi!”, este mesajul administrației locale din Bocșa.

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Bocșa, Casa Orășenească de Cultură Bocșa și Biblioteca Orășenească „Tata Oancea”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/