UPDATE. Distracția de la un club din centrul Timișoarei, întreruptă de un incendiu

cats

Distracția mai multor oameni dintr-un club din centrul Timișoarei a fost întreruptă de un incendiu. Focul nu a fost puternic și a fost stins de angajații localului.

Incendiul a izbucnit în curtea interioară a clubui D’Arc din Piața Unirii. Aici zeci de tineri dansau, când deșeurile depozitate în curte au luat foc.

Pompierii au ajuns și ei la fața locului și au constatat că focul a izbucnit de la o țgară aprinsă.

„În jurul orei 23:30, am fost solicitați să intervenim pentru lichidare unui incendiu de deșeuri în curtea interioară a unui local din Piața Unirii din Timișoara. La fața locului s-au deplasat de urgență 11 pompieri cu 2 autospeciale de stingere si un echipaj SMURD. Echipajele ajunse la fața locului au constatat că personalul localului a acționat corespunzător pentru limitarea și stingerea incendiului. Pompierii au acționat pentru identificarea focarelor ascunse și înlăturarea efectelor negative ale incendiului”, au transmis pompierii.

Acum, specialiștii de la ISU Banat vor face un control pentru a vedea dacă au fost respectate toate măsurile pentru prevenirea incendiilor.

UPDATE, ora 14:05

Pompierii au descoperit mai multe nereguli și au dat clubului o amendă de 2.500 de lei și un avertisment.

„Nu era reglementat fumatul în zona terasei din curtea interioară unde a fost organizat evenimentul, astfel încât să nu prezinte pericol de inițiere a unui incendiu. În curtea interioara erau depozitate materiale combustibile (deșeuri) fără a se lua măsuri de preîntâmpinare a oricăror stări de pericol, fapt pentru care a fost aplicat 1 avertisment scris și măsuri de remediere imediate”, a transmis ISU Banat.

 

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/