Disrespect

Ştiţi ce înseamnă cuvântul din titlu? Modul de exprimare al naşilor ce vorbeau de anumite acţiuni ale rudelor ce nu achiesau la o cununie, botez, înmormântare. Sunt sigur că pasionaţii de filme şi de literatură ştiu exact ceea ce vreau să scriu. Adică. Noaptea dintre ani, Reşiţa, Parcul Tricolorului. Nu Centrul Civic, că acolo va începe cândva o mare lucrare. Aşadar, ne luăm gândul de la Centru şi mergem în Parcul Tricolorului sau Govândari, cum ştie tot reşiţeanul cartierul. O înghesuială de neimaginat. Câteva căsuţe care vindeau şi ele ce puteau. O plăcintă, un vin fiert şi cam atât. După ora 22, lumea începe să se adune. Este un obicei ca Anul Nou să fie întâmpinat de cetăţeni alături de edili. Dar surpriză mare. Edilii au treabă şi trimit pe scenă un copil. O fetiţă plină de bune intenţii, care citeşte ceva ce se vrea un mesaj al primarului. Domnule primar, ţi-a fost prea greu să numeri cu reşiţenii până la zero? Sau nu ai vrut să fii părtaş la ruşinea petardelor din Govândari? Cum să ai atâta lipsă de respect faţă de concetăţeni, încât să nu sărbătoreşti cu ei trecerea în noul an? Şi apoi, la prima ninsoare, să-i laşi să se descurce cum or putea? Domnule primar, lipsa de interes faţă de cetăţeni nu are culoare politică. Fie că eşti de Stânga sau de Dreapta, cetăţenii au aceleaşi nevoi. Drumuri curate, drumuri asfaltate. Ca să nu mai vorbim de canalizări. Începute de acum şase ani. Da, ştiu, veţi spune că este treaba Aquacaraş. Dar noi, cetăţenii Reşiţei şi ai cartierelor aparţinătoare, n-am votat Filipescu pentru a nu ne mai căca în fundul curţii. Am votat un primar liberal, un primar european. La mulţi ani, Ioane!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/