Dispariție învăluită în mister! Tânărul din Oravița este de negăsit!

Alexandru Dobre, tânărul din Oravița dat dispărut în luna martie 2023.

Au fost găsite câteva obiecte ale tânărului de 23 de ani din Oravița, însă el este căutat în continuare de autorități.

Tânărul de 23 de ani din Oravița, dat dispărut în urmă cu o săptămână, nu a fost găsit până acum. Acesta a anunțat familia că a plecat în Germania, dar s-a ajuns la concluzia că nu a părăsit niciodată teritoriul țării. Ba mai mult, la câteva zile distanță, i-a transmis un mesaj mamei sale prin care o anunța că va fi găsit în zona Brădișoru de Jos și că este ultimul semn din partea lui. Într-adevăr, de atunci Alexandru Călin Dobre nu a mai putut fi contactat.

CITEȘTE ȘI: A anunțat că pleacă în Germania, după care i-a dat o veste șocantă mamei sale!

Se pare însă că mai multe obiecte care ar fi aparținut tânărului, inclusiv buletinul, au fost găsite la câțiva kilometri de Brădișoru de Jos, în apropierea puțului Lișava de la fosta mină de uraniu din Ciudanovița. Alte urme au fost descoperite într-o casă părăsită din Brădișoru de Jos.

Alexandru este căutat în continuare. Cei care pot furniza informații cu privire la persoana dispărută sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/