Noul spital municipal al Timișoarei; discuții aprinse în Consilul Local

spital municipal nou la timisoara
untitled design set 970x90 px

Acordul pentru noul spital municipal al Timișoarei a fost aprobat, vineri, în plen, nu înainte ca aleșii locali să discute aprins pe marginea acestei inițiative.

Consiliul Local Timișoara a aprobat, vineri, în ședința extraordinară, un proiect de hotărâre important cu privire la construcția noului spital municipal. Este vorba de „Acordul de prestări servicii de consultanță pentru tranzacții cu Corporația Financiară Internațională – IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, în vederea realizării obiectivului nou de investiție ”Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara”.

Înainte ca proiectul să fie votat, consilierii locali au discutat zeci de minute pe marginea acestui subiect. Primul care a luat cuvântul a fost primarul Dominic Fritz, care a anunțat că noul Spital Municipal Timișoara ar urma să fie realizat în baza unui parteneriat public-privat.

Suntem foarte conștienți că suntem în mijlocul unei campanii electorale. Asta înseamnă că probabil unii spun sau se gândesc că acum votăm doar un lucru simbolic, care oricum nu se va întâmpla, alții poate au un interes să atace proiectul, tot din motive electorale. Vreau să vă spun însă că acest proiect este cât se poate de serios. Mi-aș fi dorit să-l votăm acum un an sau poate chiar acum doi ani, și nu acum. Îl votăm abia acum, în plină campanie electorală, pentru că am așteptat o schimbare legislativă în legea parteneriatelor public-privat, care a trenat foarte mult în Parlament. Este evident că un oraș ca Timișoara are nevoie de un spital municipal modern într-o singură locație. Am identificat acest teren în Calea Torontalului, nu acolo unde este ruina, ci mai în nordul acestei ruine. Acolo e un teren generos și se va putea construi acest spital. Pentru că proiectul este de o anvergură foarte mare, propunerea noastră este de a alege acest parteneriat public-privat”, a explicat edilul-șef.

Dominic Fritz a declarat că se dorește găsirea unei firme private care va ridica pe banii ei spitalul, iar la final va preda la cheie clădirea, urmând ca primăria să plătească rate lunare sau anuale.

La sfârșitul contractului, clădirea intră în proprietatea primăriei. Este un instrument de succes folosit în multe țări. În România, Banca Mondială este momentan în legătură și la Ploiești pentru un model similar. Concret, echipa de la IFC ar face un studiu de prefezabilitate în care ar determina cumva fezabilitatea financiară a acestui proiect, apoi un studiu de fezabilitate care va fi votat în consiliul local. Va structura această licitație, adică va structura care sunt de fapt condițiile cu care mergem în piață să căutăm această firmă privată și va structura financiar această propunere, adică pe câți ani, la ce costuri, pentru câte paturi va fi făcut acest spital. Eu cred că este singura noastră șansă să vedem un nou spital municipal în următorii zece ani”, a detaliat primarul Timișoarei.

Roxana Iliescu, consilier local Pro România, a luat cuvântul pentru a întreba, printre altele, de ce a crescut suma oferită celor de la IFC de la 100.000 euro, așa cum era vorba acum doi ani, la 250.000 euro. Plus că la această sumă se adaugă un „onorariu de succes” în valoare de 1,25 milioane de euro, care va fi plătit de firma privată care va dori să realizeze noul spital.

publicitate ziar expresb 1000x100

Plata e mai mare acum pentru că și scopul e mai mare. Ne-am hotărât să facem nu doar studiul de prefezabilitate, ci toți pașii până la licitație. Dacă încă credeți că noi primim ceva pe gratis în lumea asta, nu știu în ce lume trăiți”, a precizat Dominic Fritz.

De asemenea, Dan Diaconu, consilier local PNL, a afirmat că „în mod evident, momentul ales are legătură și cu campania electorală. Niciun proiect de parteneriat public-privat nu s-a realizat în România până în momentul de față. De ce această soluție, care în mod evident vă va împiedica să accesați în vreo formă vreun proiect european de finanțare”.

Eu aș vrea să văd acest spital municipal, să primesc cheia în următorii cinci ani. Să plătim 250.000 euro pentru șansa de a avea cu adevărat un spital municipal în următorii cinci ani este un preț pe care cred că timișorenii îl merită”, a declarat edilul-șef. „Nu vă dă niciun privat nimic. Acest proiect este o petardă electorală”, i-a răspuns Dan Diaconu.

În final, proiectul a fost aprobat. În total, a obținut 15 voturi „pentru”, un consilier local a votat „împotrivă”, iar un altul s-a abținut.

Cu un număr estimat de 300 – 400 de paturi pentru internări, cabinete de specialitate, circuite medicale eficiente, aparatură de ultimă generație pentru investigații, spitalul va reuni mai multe secții ale Spitalului Municipal Timișoara, care în prezent sunt împrăștiate în 14 locații din oraș. Costurile, estimate într-o previziune inițială a IFC, se ridică la 120 de milioane de euro, dar suma finală, precum și numărul exact al paturilor, vor rezulta în urma studiilor ce vor fi realizate de către partenerii primăriei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/