Chemat în judecată de către Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat a Consiliului Județean Caraș-Severin pentru un prejudiciu de un sfert de milion de lei, Ianăș Roșeți, fostul director al instituției, condamnat pentru infracțiuni de corupție, are explicații pentru fiecare leu.
După ce a contestat autoritatea și mandatul inspectorilor Curții de Conturi, Ianăș Roșeți face și analiză literară pe text, arătând în întâmpinarea depusă instanței că Procesul Verbal de Constatare întocmit de Curtea de Conturi vorbește despre un prejudiciu „estimat” și nicidecum despre unul „stabilit”. Mai mult, el cere instanței să constate prescrierea sumelor stabilite ca prejudiciu pentru o dată anterioară celei de 3 iunie 2013, dată la care i-au încetat raporturile de muncă.
El este nemulțumit și de imputarea sumelor decontate firmei mamei lui angajat al direcției.
„Deși se face mențiunea că valoarea celor 3 contracte depășește 30.000 de euro, se omite faptul că fiecare din cele 3 contracte se referă la un obiectiv distinct: sediul DADPP, Palatul Cultural și Sala Polivalentă”, aduce Roșeți în atenția judecătorilor.
Cu privire la plata fără documente a serviciilor firmei de pază Stoin West Protect Securituy SRL Caransebeș, fostul director insistă să declare judecătorilor că toate documentele există și nu înțelege imputarea stabilită de Curtea de Conturi.
Cât privește judecarea efectivă a procesului, aceasta s-a împotmolit după ce cele două secții civile ale Tribunalului Caraș-Severin și-au pasat cauza de la una la alta, ajungându-se la arbitrajul Curții de Apel Timișoara.
Unde, la primul termen, Secția CAF a Curții de Apel s-a declarat și ea necompetentă și a trimis dosarul spre judecare Secției Civile a Curții de Apel.