UPDATE. Directoarea Ana Vasile, mustrată că ia trei salarii, în timp ce copiii amărâți mănâncă puțin și prost!

Neregulile depistate de organele de control în centrele de plasament din Caraș-Severin sunt pedepsite! Cu mustrare scrisă!

Ana Vasile, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, rămâne de neclintit în ciuda numeroaselor probleme descoperite și puse pe umerii săi. Corpul de control al ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială au descoperit lucruri îngrozitoare în urma controalelor efectuate în centrele de plasament din județ, dar pentru batjocura îndurată de asistații social Ana Vasile a plătit de fiecare dată mai mult formal. Cu avertisment! La fel se întâmplă și după ce aceasta a fost chemată de președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, în fața Comisiei de Disciplină de la nivelul administrației județene. Mâine, consilierii județeni vor vota în plen pentru sau împotriva sancționării disciplinare a directorului executiv al DGASPC Caraș-Severin cu… mustrare scrisă!

Băgată de președinte în Comisia de Disciplină

Hurduzeu a sezizat Comisia de Disciplină după ce în ziarele online Express de Banat și Argument au fost prezentate concluziile controalelor făcute în ultima vreme în centrele din subordinea instituției conduse de Ana Vasile. Președintele Consiliului Județean a mai arătat comisiei că Ana Vasile a informat în mod eronat administrația județeană că a realizat toate măsurile dispuse de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială privind remedierea unor nereguli, în condițiile în care lucrurile nu au stat deloc așa. În sesizare, Hurduzeu a mai arătat că Ana Vasile ar absenta nemotivat de la serviciu. Iar pentru a dovedi asta a arătat că, în timpul programului de 8 ore de la DGASPC Caraș-Severin, a predat cursuri la două universităţi: „Eftimie Murgu”, din Reșița, și „Tibiscus”, din Timișoara. Președintele Hurduzeu a mai sesizat și alte lucruri grave, cum ar fi utilizarea ineficientă a banului public în dauna beneficiarilor, nereguli în modul de distribuire al alimentelor, punerea în pericol a dezvoltării optime fizico-psihice și a sănătății copiilor, transferul abuziv al copiilor dintr-un centru de plasament în altul sau absența nemotivată de la serviciu.

Sancțiune „drastică”

Chemată în fața Comisiei de Disciplină, Ana Vasile a refuzat să răspundă vreunei întrebări. A depus însă întâmpinare scrisă. După administrarea probelor și finalizarea dezbaterilor, comisia a concluzionat că, într-adevăr, Ana Vasile a desfășurat activități didactice în timpul programului de lucru la DGASPC, că a aprobat transferul unei minore de la un centru la altul și că are o colaborare defectuoasă și o atitudine de insubordonare față de șeful ierarhic, președintele Consiliului Județean. Ca urmare, a propus sancționarea disciplinară a Anei Vasile cu mustrare scrisă.

UPDATE, 28 decembrie, ora 15.00

Consilierii județeni au aprobat astăzi, cu 15 voturi pentru şi 4 contra, sancţionarea Anei Vasile. Două voturi au fost nule.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/