Din ţeapă în ţeapă? O nouă tentativă de cumpărare a două microbuze pentru transportul public din Caransebeş!

Serviciul de Salubritate Transal Urbis Caransebeş s-a înscris la licitație pentru achiziționarea celor două microbuze care trebuiau demult achiziţionate în cadrul proiectului de reabilitare a transportului public în comun în municipiu, teoretic funcţional de aproape 2 ani.

Firma contractată iniţial de Transal Urbis s-a dovedit neserioasă și astfel a durat un proces lung, din care municipalitatea a avut câștig de cauză, în dauna celor de la IAC Management.

„Avem banii puși deoparte pentru cele două microbuze, peste 580 de mii de lei, iar de la firma respectivă avem de recuperat daunele și cheltuielile de judecată, în valoare totală de peste 130 de mii de lei”, ne-a precizat directorul Transal Urbis, Ovidiu Chimigeriu.

Microbuzele cu 12 locuri sunt pentru rutele mai înguste, unde autobuzele nu pot ajunge, astfel că deja sunt rute bine stabilite pentru zonele Triaj, Tudor Vladimirescu, Spitalul Municipal.

„Eu cred că până la începutul anului viitor ar trebui să le vedem în circulație. Și asta pentru că de la semnarea contractului se mai așteaptă 60 de zile, termen de recepție a microbuzelor”, a mai precizat directorul Ovidiu Chimigeriu.