Înfiinţat în 1951, clubul din Govândari a rămas fără echipă de seniori, iar puştii care învaţă fotbal în tricoul alb-albastru sunt ademeniţi de alte grupări reşiţene.
Mutarea pieţei de vechituri a oraşului de pe terenul de zgură din Govândari şi eşuarea prematură a ,,marelui proiect” gândit pentru dezvoltarea fotbalului reşiţean au condus la scrierea unei noi pagini negre a sportului din Caraş-Severin. Gloria Reşiţa nu mai participă în campionatul Ligii a III-a şi în nicio competiţie rezervată seniorilor. ,,Nu mai era nicio şansă, pentru că, nemaiavând piaţa, nemaiavând susţinerea financiară a primăriei, nu puteam rămâne în Liga a III-a. Cheltuielile, deşi le-am redus la jumătate din cât s-a cheltuit în Valea Domanului în acelaşi eşalon, sunt peste posibilităţile noastre de finanţare”, a spus resemnat preşedintele clubului, Pavel Aghescu.
Colaborarea Gloriei cu Metalul şi, eventual, cu Muncitorul, aşa cum şi-a dorit administraţia locală, nu a rezistat decât un an. Dintre cele trei, doar Metalul mai rezistă. ,,Era vorba despre un proiect pe care l-am gândit acum vreo trei ani. Spuneam de atunci că la Reşiţa ar trebui să existe câte o echipă în ligile a patra, a treia şi a doua, cu perspectiva promovării în Liga I. Acest proiect a fost abandonat din cauza cheltuielilor impuse de Liga a II-a, care se ridică la peste un miliard pe lună, atât e participaţia Primăriei Reşiţa. E păcat”, a mai spus Aghescu.
Gloria copiilor
Steagul Gloriei are şanse să fluture în continuare, dar la un alt nivel, cel al fotbalului juvenil. Gruparea din Govândari nu va dispărea efectiv de pe harta fotbalului românesc, ea urmând să fie reprezentantă în competiţiile de copii şi juniori. ,,Întrucât se vehiculează în municipiul Reşiţa ideea desfiinţării în totalitate a Gloriei Reşiţa, a clubului de fotbal, pot să anunţ părinţii, copiii, publicul reşiţean care e doritor să vadă fotbal sau să-şi dea copiii la fotbal, că acest club nu se desfiinţează. Vor fiinţa în continuare grupe de copii, începând de la cei mai mici până la 15 ani, ca şi juniori ai Gloriei Reşiţa. S-a desfiinţat doar echipa de seniori. Cheltuielile prea mari, cu deplasările, cu arbitrajele, cu salariile au fost prea mari şi nu am mai avut posibilitatea financiară de a susţine echipa de seniori. Această bază sportivă va fi în folosul copiilor, spre liniştea părinţilor şi bucuria bunicilor”, a promis preşedintele Gloriei.
Vor să le ia şi viitorul!
Pavel Aghescu nu şi-a putut ascunde mâhnirea faţă de cei care încearcă să profite de situaţia dramatică prin care trece clubul din Govândari. Antrenori ai grupelor de copii de la alte cluburi, susţine Aghescu, încearcă să-i ademenească pe puştii talentaţi de la Gloria şi pe părinţii acestora, vorbindu-le de desfiinţarea clubului alb-albastru. ,,Am auzit astfel de lucruri, tocmai de aceea am vrut să asigur publicul reşiţean că va exista continuitate pe Stadionul Gloria. Sunt câteva grupe, cum e Grupa E, care merg foarte bine. Sunt interesaţi alţii să-i ia pe copiii noştri. Am încercat să iau legătura cu nişte prieteni belgieni pentru finanţarea echipelor de copii. Pentru copii găsim soluţii”, a mai declarat Pavel Aghescu.
Pacat de clipa cand s-a acceptat uciderea brandului Gloria. Cine seamana vant, culege furtuna…Furtuna s-a transformat in tornada, luand pe sus tot cea ce au construit cu sudoare multi oameni de suflet si sa amintesc cativa dintre ei Petrica Velescu, Doru Rosca, Gabi Vanea, Vasile Stanciu, Costica Vlad, Sabin Dumitrean Jancsi Kiss, Sandu Puscas, Ioan Vintescu, Constantin Spranceana, Zeno Zavoianu, Alexandru Chiseev si chiar Pavel Aghescu inainte de a ajunge “bancher“…Multi dintre ei se invart in mormant de suparare! http://www.youtube.com/watch?v=DfXCUuhfiO4