FOTO Derby-ul Corvinul – CSM, doar o amintire

FC Hunedoara, titulatură sub care joacă astăzi Corvinul, s-a impus categoric în faţa grupării din Valea Domanului, scor 3-1, într-un meci din etapa a XIV-a din Liga a III-a de fotbal. De victoria hunedorenilor s-a bucurat doar o mână de spectatori, pentru că nici alb-albaştrii nu reuşesc să convingă mai mulţi fani să vină la stadion.

Odată cu prăbuşirea combinatelor din cele două oraşe, atât Corvinul, cât şi CSM au ajuns nişte echipe oarecare, care se chinuie să supravieţuiască în ligile inferioare doar pentru a duce tradiţia mai departe. Stadionul din Hunedoara arată dezolant, galeria mai există doar prin câteva steaguri aşezate pe gard, iar echipa e puţin mai bună ca una de curtea şcolii.Chiar şi aşa, a administrat rosso-nerilor o înfrângere clară.

Trupa lui Leo Doană nu s-a descurcat chiar rău în prima parte, a revenit în joc după ce a fost condusă cu 0-2 şi dădea impresia că poate scoate măcar un punct. După pauză însă, reşiţenii n-au contat în joc, iar Giurcanu, care i-a luat locul între buturi lui Haidău, a stârnit hohote de râs. “Ce-ar mai fi de spus după un aşa joc? Nu avem voie să ne batem joc de emblema clubului”, a declarat preşedintele CSM Reşiţa, Cristian Bobar.