Mare dezamăgire pentru antrenorii Clubului Sportiv Școlar Reșița, ai Clubului Sportiv Municipal și ai Centrului Olimpic de Gimnastică Juniori care se pregătește la Reșița. Gimnaștii ar fi trebuit să fie prezenți mâine la Ploiești, acolo unde se desfășoară Campionatul Național Individual al Juniorilor II, I și Seniori.
Planurile au fost însă date peste cap după ce astăzi unul dintre gimnaști a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus, motiv pentru care Federația a decis ca naționalele să se desfășoare fără ei.
Respectivul gimnast, care se pregătește în Centrul Olimpic de la Reșița, este izolat împreună cu colegul său de cameră, în urma anchetei epidemiologice a DSP Caraș-Severin.
Timp de o săptămână, sala de antrenament va fi închisă, urmând să fie supusă dezinfecției totale. Gimnaștii vor fi testați din nou la reluarea pregătirilor.