Dilema celor de la PLUS: „Avem specialiști, avem polițiști, avem comisii, dar cine ajută victimele violenței domestice?”

În timp ce unele partide sunt preocupate de guvernarea țării, de ținerea sub control a pandemiei cu noul coronavirus ori de organizarea și mobilizarea în perspectiva alegerilor locale, PLUS, partidul fondat și condus de Dacian Cioloș, pare conectat la cu totul alte probleme, mult mai umane. Este vorba despre violența domestică, despre care aceștia susțin că a crescut, a fost mai frecventă, mai severă și mai extinsă pe durata măsurilor de izolare.

Într-un comunicat de presă, Daniel Toma, președintele PLUS Caraș-Severin, semnalează o situație pe care o consideră nefirească, întâlnită în relația dintre instituțiile statului de drept, aceea de lipsă de comunicare pe teme punctuale. Comunicatul pleacă de la constatarea că: „În contextul pandemiei, femeile și copiii au fost cei mai expuși – nu virusului, ci unei mai vechi pandemii: violența în familie”.

În vederea susținerii afirmațiilor legate de comunicare, cei de la PLUS Reșița s-au adresat atât Primăriei, cât și Inspectoratului Județean de Poliție. Rezultatul acestui demers i-a dezamăgit pe oamenii lui Cioloș.

„Primăria Reșița, prin Direcția de Asistență Socială, ne informa în urma unei solicitări făcute zilele trecute că poate interveni oricând în astfel de situații. Primăria susține că există echipe formate din diverși specialiști și polițiști locali, pregătite să ajute la nevoie, dar numai atunci când sunt solicitate de către Poliție. Conform răspunsului primit, de la începutul anului nu au existat astfel de cazuri.

Pentru a ne lămuri dacă trăim într-un oraș atât de liniștit, am cerut și Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin evidența cazurilor de violență domestică. Contrar celor spuse de Primărie, am fost surprinși să aflăm că de la începutul anului 2020, au fost înregistrate la Poliția Municipiului Reșița un număr de 43 de dosare penale, iar în anul 2019 nu mai puțin de 171 de dosare penale. Observăm că instituțiile publice nu comunică între ele”, se arată în comunicatul de presă al PLUS.

În opinia acestora, slaba comunicare inter-instituțională sau inexistența acesteia duce la compromiterea funcționării sistemului și la diverse tipuri de autism instituțional. PLUS Caraș-Severin consideră că instituțiile statului, pentru o bună funcționare, trebuie să facă din comunicare și cooperare o prioritate.

Iar în loc de concluzie, o dilemă: „Avem specialiști, avem polițiști, avem comisii, dar cine ajută victimele violenței domestice?”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/